9 mai 1945, ziua în care războiul ar fi trebuit să fie doar o amintire urâtă și să marcheze instaurarea păcii, a devenit victima unei falsificări grandioase.

Poate părea cu adevărat șocant pentru realitățile zilei de azi, dar URSS a organizat parade militare cu ocazia aniversării zilei de 9 mai doar de patru ori. După ‘49, veteranii de război nu au primit premii niciun fel de premii. Nici pentru cetățeni nu era o zi de mare sărbătoare, 9 mai a fost declarată zi liberă doar în 1945, 46 și 47. Ulterior, această practică a fost sistată.

Până și pe timpul lui Stalin, a avut loc doar o singură paradă militară în legătură cu victoria în război – cea din 24 iunie 1945.  Victoria a fost marcată mai târziu la solicitarea militarilor sovietici. Pe 9 mai imediat după capitularea Germaniei, partea festivă organizată de Moscova s-a limitat doar la salve de artilerie.

Parada din iunie ‘45 a fost una dintre cele mai grandioase ceremonii din istoria sovietică. 35 de mii de militari au mărșăluit în piața roșie, în frunte cu doi mareșali – faimoșii Jukov și Rokosovski. Ceremonia a culminat cu depunerea drapelelor militare capturate în calitate de trofeu. Un obicei preluat de la romani, de altfel.

După ‘45, Stalin nu a mai organizat parade militare. Înțelegea foarte bine – victoria a fost obținută cu un preț mult prea mare, pe care popoarele din URSS nu-l puteau ierta ușor și nici uita prea repede.

Nemulțumirea ar fi putut provoca proteste. Iar nemulțumiți erau milioane de civili, care au văzut războiul cu proprii ochii; 11 milioane de militari, cât număra armata roșie în 1945; zeci de milioane de cetățeni sovietici care au trăit sub ocupație militară; deținuții lagărelor de concentrare; foști prizonieri de război sau partizani, mulți dintre care, abia ieșiți din lagărele germane, erau trimiși direct în lagărele sovietice!

Suficiente motive ca să nu organizezi parade, nu-i așa? Dar lista nu se oprește aici!

Pierderile uriașe au fost cauzate, în mod paradoxal, nu atât de armatele lui Hitler, cât de proasta gestionare a apărării organizate de Stalin. Armata sovietică putea minimaliza considerabil pierderile umane, chiar din primele săptămâni, doar că Stalin a ucis toți comandanții cu experiență chiar înainte de război. Trezindu-se fără acoperire pe front, Iosif Vissarionovici a dispărut pur și simplu. În primele săptămâni cruciale ale războiului, temutul tiran s-a ascuns! Abia la două săptămâni după invazia nazistă în URSS, Stalin și-a adunat curaj și s-a adresat națiunii.

Pentru a șterge din memoria oamenilor amintirile legate de prietenia sa cu Hitler de înainte de invazia Uniunii Sovietice, propria sa ineficiență, dar mai ales – ororile prin care a trecut fiecare familie în URSS, Stalin decide să schimbe atenția de la război la construcția raiului socialist! Așadar, niciun fel de premii pentru veterani, și nici zile libere de 9 mai!

În anii care au urmat celui de-al doilea război mondial, conducerea sovietică și-a construit ideologia pe principiul: „atrocitățile nu trebuie să se repete niciodată”. Manifestările pompoase au fost evitate, înlocuite cu simple depuneri de flori, recepții oficiale sau momente de reculegere. De exemplu, în 1970, la aniversarea a 25 de ani de la sfârșitul războiului, conducerea sovietică a optat pentru un gest simplu, incluzând semnalul roșu al semaforului pentru un minut, simultan în întreaga Moscova.

Abia ulterior, după venirea la putere a unor lideri mai puțin temuți, „zăngănitul armelor” a început să sune tot mai mult tare și mai des. Defilări militare a mai fost organizate în  1965, 1985 și deja în 1990.

Propaganda și cultul morților a început să înlocuiască treptat adevărul despre tragediile întâmplate.

Totuși, cele mai consistente schimbări în celebrările de Ziua Victoriei au apărut anume sub conducerea lui Vladimir Putin.

În epoca sovietică încă erau vii martorii oculari pentru care cel de-al Doilea Război Mondial nu e o simplă poveste propagandistică. În epoca sovietică, pur și simplu nu ar fi posibilă  răspândirea epidemică a cunoscutei panglici bicolore – o creație jurnaliștilor ruși din 2005, care a plăcut atât de mult autorităților ruse.

Mai mult, oricât de reci erau relațiile dintre URSS și Occident, până la Putin, nu exista dihotomia „noi – ei”. Victoria era comună. Deși crea mituri, ascundea fapte și îi elogia pe cei care nu meritau nicio mențiune, propaganda sovietică nu a îndrăznit totuși să fure victoria de la aliați, așa cum o face actuala mașinărie propagandistică rusă.

Paradele au devenit o normă în Rusia începând cu anul 1995, sub conducerea lui Elțîn. Acestea însă erau organizate sub egida unei deschideri către lume, cu participarea  aliaților occidentali.

Astăzi, Rusia însă tinde să își asume doar sie victoria în cel de-al Doilea Război Mondial.

După venirea lui Putin la putere, au fost organizate de patru ori mai multe parade decât în toată perioada sovietică.

Astăzi, victoria în război s-a transformat într-o ideologie statală, chiar dacă articolul 13 din Constituția rusă interzice explicit existența unei ideologii de stat. Mitul victoriei îi oferă Rusiei de astăzi iluzia grandorii și o ajută la acoperirea golurilor lăsate în urma destrămării imperiului sovietic. Kremlinul își asumă de facto întregul merit pentru victoria într-un război la care Rusia are la fel de multe merite  ca orice alt popor trecut prin URSS, inclusiv Ucraina, dar și Polonia, Marea Britanie și alte țări care au suferit pierderi în lupta pentru pace.

De aici și acest militarism al Rusiei – interminabile inscripții T-34, Можем повторить, На Берлин! etc. În același timp, sacralizarea victoriei, oferă puterii de la Moscova justificarea pentru implementarea astăzi a celor mai restrictive și medievale legi punitive. Orice discuție liberă pe tema celui de-al doilea război mondial în Rusia a devenit imposibilă, riscând să fie pedepsită pentru „defăimare” sau „falsificare”.

Pe 9 mai în Rusia deja nu se sărbătorește victoria asupra fascismului, ci crearea unei impresii de putere.

Statele Occidentale au învins complexele lăsate de război. Traumele au fost depășite anume pentru că nimeni nu a încercat să manipuleze istoria. Da, Partidul Nazist în Germania a numărat peste 8 milioane de membri. Da, au avut loc exterminări în masă și alte crime de război, dar vina pentru toate aceste orori a fost asumată, și în cele din urmă depășită, și nicidecum uitată. În contrast, atunci când trecutul totalitar este elogiat de cealaltă parte, iar inscripții precum „1941-1945- Можем повторить” (Putem repeta) sunt lipite pe fiecare a doua mașină, istoria este EVIDENT distorsionată! Ceva foarte putred și nesănătos este la mijloc.

 

Distribuie articolul: