Pe 15 aprilie 2019 a ars renumita catedrală Notre Dame din Paris. De atunci, experții se străduiesc intens să pregătească restaurarea monumentului arhitectural. După aproape trei ani de la incendiu, regizorul Jean-Jacques Annaud reface firul catastrofei şi al ”cascadei de disfuncţionalităţi” care ar fi putut compromite salvarea catedralei, într-un film epic şi ambiţios, informează AFP.

Regizorul francez în vârstă de 78 de ani semnează prima peliculă dedicată dezastrului din 15 aprilie 2019, când Parisul a fost martorul prăbuşirii unei părţi din bijuteria de arhitectură gotică, în urma unui incendiu devastator.

Pelicula, care va avea premiera pe 16 martie în Franţa, relatează evenimentele de la primele momente după izbucnirea incendiului în timpul după-amiezii, până la stingerea completă a focului, 15 ore mai târziu; 0 luptă crâncenă dusă de pompieri.

Când m-am apucat de documentare după incendiu, nu-mi venea să cred că tot ceea ce descopeream era adevărat…”, a mărturisit pentru AFP Jean-Jacques Annaud, cel care a avut acces la informaţii din anchetă şi a intervievat principalii participanţi.

De la început până la sfârşit a existat o cascadă de disfuncţionalităţi, întârzieri şi obstacole absolut neverosimile…”, a adăugat cineastul, care a beneficiat de consiliere tehnică şi ştiinţifică din partea brigăzii pompierilor din Paris.

O ţigară nestinsă sau un scurt-circuit

Ancheta se derulează în continuare, iar justiţia are pentru moment două piste: o ţigară aprinsă sau un scurt-circuit care ar fi putut sta la originea, accidentală, a dezastrului.

Filmul ”Notre-Dame brule” le prezintă pe amândouă: unul dintre muncitorii de pe şantierul de restaurare fumează, în ciuda interdicţiei, în apropierea grinzilor cu o vechime milenară, în timp ce porumbeii ciugulesc cablurile electrice ale clopotelor. Puţin mai departe, un sudor provoacă scântei în apropierea unei butelii cu lichid inflamabil abandonată.

Nu fac anchetă. Nu este subiectul filmului meu. Prezint pistele aşa cum există. Am făcut o muncă jurnalistică colectând informaţii şi mărturii. M-am întâlnit cu cea mai mare parte dintre cei care au intervenit pentru stingerea incendiului, de la generalii pompierilor din Paris la custodele Notre-Dame, Laurent Prades”, a adăugat Jean-Jacques Annaud, care va publica jurnalul filmului la editura Gründ.

Printre ”faptele neverosimile”, cineastul evocă deficienţele la verificarea alarmelor de incendiu, absenţa supravegherii video în ”pădurea” de grinzi sau ambuteiajele pariziene care au întârziat sosirea ajutoarelor.

Reamintim că pe 15 aprilie 2019, întreaga lume a urmărit cu sufletul la gură, live la televizor, cum acest simbol al Parisului era cuprins de flăcări. Pompierii au luptat cu disperare cu focul, pentru a salva ce a mai putut fi salvat. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat la scurt timp după aceea într-un discurs televizat: “Vom reconstrui Notre Dame și o vom face și mai frumoasă. Și vreau ca renovarea să fie gata în cinci ani.”

De atunci, arhitecți, ingineri, arheologi și istorici ai artei lucrează sub presiune pentru a analiza detaliat pagubele produse de foc catedralei vechi de 850 de ani.

Distribuie articolul: