Agenția pentru Eficiență Energetică și Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO), anunță lansarea competiției Moldova Eco Energetică, pentru startup-urile din cadrul proiectului Clean Technology Innovation Programme for SMEs Start-ups in the Republic of Moldova, ediția 2022.

Competiția Moldova Eco Energetiсă are ca scop susținerea celor mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniul vizat.

Recepționarea propunerilor de start-up are loc în perioada 10 august-10 septembrie, iar participanții pot aplica la una din aceste categorii:
• Eficiența energetică;
• Energia regenerabilă;
• Eficiența apei;
• Clădiri verzi;
• Transport verde.

Valoarea premiului, pentru fiecare categorie este de 10.000 $.
Accesați pentru formularul de aplicare: https://gcip.tech/register/?country=10

Participanții concursului vor fi instruiți în dezvoltarea afacerii sale de la 0, atât la nivel national cât și international, câștigătorii vor participa la concursul international organizat de UNIDO la Viena, unde vor concura cu startup-urile din cele 10 țări unde este implementat acest concept.

Pentru detalii: https://aee.gov.md/ro/video-gallery/lansarea-competi-iei-moldova-eco-energetica-2022-pentru-start-up-urile-din-republica-moldova

Agenția pentru Eficiență Energetică are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
.

 

Distribuie articolul: