Ungaria, o “ţară prietenoasă” cu Rusia, a decis să “spargă” blocada europeană şi să-i facă pe plac lui Vladimir Putin.

În timp ce la nivel de UE s-a decis că nu se acceptă schimbarea contractului, care prevede euro şi dolari în schimbul gazelor provenite din Rusia, Ungaria lucrează la o soluţie tehnică privind problema plăţii în schimbul livrării de gaze ruseşti în ruble, a declarat miercuri ministrul maghiar al afacerilor externe şi al relaţiilor economice externe, Peter Szijjarto, vorbind la o conferinţă de presă comună cu omologul său sârb, Nikola Selakovic, după discuţiile de la Szeged, scrie Tass.

Răspunzând la o întrebare despre plata gazelor în ruble, ministrul de externe ungar a spus că ţara sa ar trebui să îşi îndeplinească “prima obligaţie de plată către Gazprom” la sfârşitul lunii mai şi că detaliile unei soluţii tehnice sunt în prezent în curs de elaborare.

Aprovizionarea cu energie a Ungariei este sigură şi va rămâne sigură“, a spus Szijjártó.

Acesta a mai precizat că Ungaria va decide cu privire la chestiunea plăţii aprovizionării cu gaze ruseşti în contactele cu Moscova şi nu intenţionează să urmeze exemplul altor ţări sau să cedeze presiunilor din partea conducerii UE.

Nu vedem de ce Comisia Europeană ar trebui pregătească un fel de răspuns comun din partea ţărilor importatoare de gaze ruseşti“, a adăugat ministrul ungar.

Germania, Franţa, Italia şi alte ţări puternice de pe continent susţin că vor achita gazele ruseşti doar în dolari sau în euro, aşa cum prevede contractul.

Sursa: timpul.md

Distribuie articolul: