Încep acest an literar cu o promisiune: să citesc mai multă poezie și, mai ales, să scriu mai mult despre poezie. Fiind un organism viu, pulsând de energia autorilor, încorporată în rime (sau nu), aceasta poate fi conexiunea care ne lipsește, acel prim pas pe care să-l facem pentru a empatiza (sau nu) cu cei asemenea nouă. Da, știu că poate suna ca un clișeu, dar dacă e ceva ce-mi lipsește în aceste vremuri, e doza aia infinitezimală de empatie, de emoție pe care să o împărtășești fără frica de a fi blamat. Exact asta reușește să facă Alina Purcaru în volumul său „Tot mai multă splendoare”, să deschidă punți spre poezia feminină și feministă, poezie încărcată de tristețe, dar și de plasticitatea naturalului, firescului.

Mărturisesc că i-am citit poeziile cu creionul în mână, din teamă de a nu rata o altă imagine și prima senzație a fost că mi le rostește o prietenă, în timp ce ne bem paharul de Chardonnay, sporovăind asupra lumii acesteia predominant patriarhale:

nu divă,

leu, în lumea asta

să fiu

un zeu imigrat în Nord

cu toane care nu se discută

            Din poezia sa, Alina Purcaru face un soi de manifest, vorbind despre nevoia de siguranță („ușa încuiată în spatele căreia corpul meu scapă, în sfârșit, de haine”) sau despre frică (evitându-le întrebările / refuzându-le țigările / ocolindu-le insinuările / ignorându-le recomandările / îndepărtându-le mâinile), despre validare (Mă trezesc uneori cocoșată de vină  / femeie încă tânără care în loc să se dedice, / adoră viața).

„Splendoarea” din titlul volumului mi se pare un echivalent oferit asumării, eliberării, pentru că anume eliberarea pare să fie fundal al tuturor poeziilor:

În afară de ce putem noi salva

sunt vieți care arată altfel în casele lor

oboseală, retrageri și la sfârșit

tandrețe

nevoia tuturor de un catalizator

pe care, din greșeală,

îl confundă prea des

cu dorința.

            Viguroasă, sensibilă, caleidoscopică, diferită, antrenantă, lentă, puternică – sunt doar câteva dintre adjectivele care ar descrie perfect poezia Alinei Purcaru, iar mantra despre pasiune din poemul „Invazia” mi se pare potrivit pentru a încheia această cronică de carte și a vă invita să o descoperiți în toată splendoarea sa:

Nouă nu ni s-ar potrivi un program așa strict,

dar nouă ni se potrivește pasiunea,

repetă după mine: nouă ni se potrivește pasiunea

repet după mine:

nouă nu ni s-ar potrivi un așa program strict,

dar nouă ni se potrivește pasiunea.

Volumul a apărut la Editura Cartier, în colecția Rotonda.

Despre autor: Alina PURCARU (n. 1982) este scriitoare și publicistă. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti, a lucrat în presa cotidiană şi a publicat constant cronici de carte şi articole în reviste culturale prestigioase: Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca, Suplimentul de cultură şi Noua literatură. A debutat cu volumul de poeme rezistență (Editura Cartea Românească, 2016), urmat de al doilea volum de versuri, Indigo (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018), este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, 2008) şi coordonatoare a două volume colective: Poveşti cu scriitoare şi copii (Editura Polirom, 2014) și 10.000 de semne/ Otros 10.000 caracteros (antologie bilingvă de proză românească, în ediție româno-spaniolă, apărută la Editura ICR în 2017). A scris și două cărţi pentru copii, Catrina și marele Domn Somn şi Un unicorn în muzeul de oase (ambele cu ilustrații de Mihaela Paraschivu, publicate la Editura Cartier, în 2017, respectiv 2018). Este prezentă cu poeme și eseuri în reviste literare și în trei volume colective: Cum citesc bărbații cărțile femeilor (volum coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte la Editura Polirom, 2017), Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, coordonată de Cosmin Perța (Editura Paralela 45, 2018) şi Ea. Perspective feministe asupra societăţii româneşti (Editura Curtea Veche Publishing, 2019). Grupaje traduse în limba maghiară au apărut și în două publicații din Ungaria Új Nautilus
și Prae. Este membră PEN şi, în prezent, face parte din redacţia revistei Observator cultural. Din 2019, Alina Purcaru a coordonat, împreună cu Paula Erizanu, antologia Un secol de poezie română scrisă de femei, apă-rută la Editura Cartier în trei volume.

Distribuie articolul: