Nicolae Cociu, în vârstă de 25 ani, este student la UTM, face facultatea de Inginerie Electrică. Fiind originar din Hâncești s-a gândit să aducă în localitate ceea ce l-a impresionat în timpul unor drumeții prin munți. A adus tiroliana în orașul natal, mai exact în Parcul Orășenesc din localitate. 

Traseul pe care îl parcurgi cu tiroliana își ia începutul în partea forestieră a parcului orășenesc din Hâncești, după care se deschide o frumoasă priveliște spre lacul înconjurat de pădure. Se străbate o distanță de 385 metri. Se dezvoltă o viteză de 40-45 km/h. Atenție, au proiectat și au construit tiroliana specialiștii de la noi din țară! Arhitectul este Nicolae Petrov. Așadar, orașul Hâncești se poate lăuda cu o atracție turistică sută la sută autohtonă.

„Cel mai înalt punct la care ajung vizitatorii este poziționat la 20 metri deasupra solului. Spre final, înălțimea se reduce până la aproximativ 7 metri. Nu avem limite de vârstă, dar copiilor mai mici de 13 ani le este permis să încerce tiroliana numai cu acordul părinților. Persoanele cu o greutate mai mică de 30 kg vor trebui să mai aștepte până le vom putea primi la noi în ospeție”, a explicat Nicolae pentru Ea.md.

Se planifică lansarea oficială a tirolianei la sfârșitul acestei săptămâni. Costul unui bilet va fi de 100 lei pentru adulți , iar în cazul minorilor și grupurilor formate din cel puțin 5 persoane, prețul îl va constitui 80 lei . Primul test-drive s-a făcut, aveți dovada în filmulețul de mai jos, așa că se promite multă adrenalină la 36 kilometri distanță de Chișinău.