Satul Tudora, din raionul Ștefan Vodă, a devenit un refugiu pentru mii de ucraineni care au fugit din calea războiului. În primele luni ale invaziei ruse, numărul refugiaților găzduiți aici era aproape egal cu cel al localnicilor. Astăzi, în sat au rămas mai puțin de 70 de cetățeni ucraineni, care încearcă să-și refacă viața departe de bombardamente. Autoritățile locale continuă să primească cereri de ajutor, dar spun că se confruntă cu o problemă: lipsa spațiilor de cazare.

Printre cei care revin periodic în sat se numără Mark Nikolaenko, originar din Mariupol. Tânărul este militar ucrainean și operează drone pe front. Profitând de o permisie de două săptămâni, acesta a venit la Tudora pentru a-și vizita bunicii, transmite  moldova1.md.

Războiul i-a despărțit familia, iar casa bunicii din Republica Moldova a devenit locul în care rudele se pot reuni.

„Execut serviciul militar, am luat concediu. Sunt pilot, manevrez dronele. Din cauza războiului am fost împrăștiați, suntem de fapt din Mariupol. După ocuparea localității, părinții cu bunelul au plecat în Cehia, astfel aici, la bunica, în Moldova, suntem într-un loc comun unde ne adunăm”, povestește Mark.

În timpul permisiei, tânărul nu se odihnește, ci își ajută bunicii la treburile gospodărești. A strâns cartofi, a pregătit conserve și alte provizii pentru iarnă, sperând că sezonul rece va fi mai ușor decât cel precedent.

„Am strâns cartofi, am făcut compot, dulceață, legume, fructe – totul se pregătește pentru iarnă. Mereu când vin la bunica iau câteva borcane în Ucraina. Sperăm să fie o iarnă nu atât de friguroasă ca cea de anul trecut”, spune militarul.

O nouă viață pentru copiii refugiați

La câteva case distanță locuiește Valentina Rojko, mamă a trei băieți. Femeia încearcă să le ofere copiilor o copilărie cât mai liniștită, în ciuda dificultăților provocate de război și de strămutare.

Fiul cel mic, Bogdan, frecventează școala din localitate și a învățat să vorbească limba română. Băiatul spune că îi place să citească poezii, să joace fotbal și să petreacă timpul în natură.

Pentru mama sa, cel mai important este ca băieții să aibă parte de siguranță, educație și condiții decente de trai.

„Copiii să fie îmbrăcați, să nu fie flămânzi, să meargă la școală și să fie sănătoși, cel mai important”, spune Valentina Rojko.

Un refugiat îi ajută pe localnici cu reparații electrice

Un alt ucrainean care s-a integrat în comunitatea din Tudora este Maxim Vasilenko, specialist în vânzări și analiză online.

Bărbatul și-a amenajat un mic atelier și îi ajută pe săteni să repare instalațiile electrice, prizele și corpurile de iluminat. În schimb, unii localnici îi oferă sprijin pentru procurarea hranei destinate animalelor.

„Ajut localnicii care au nevoie de ajutor pentru a remedia problemele ce țin de electricitate: fire, becuri, prize. Cineva mă ajută să cumpăr hrană animalelor, în așa mod mi se mulțumește pentru reparații, un fel de barter. Sunt mereu bucuros să îi ajut”, povestește Maxim.

Primăria nu mai dispune de spații pentru noii refugiați

Primarul satului Tudora, Veronica Mocan, afirmă că ucrainenii rămași în localitate s-au integrat în viața comunității și participă la activitățile cotidiene alături de săteni.

Cu toate acestea, administrația locală se confruntă cu dificultăți în găsirea locuințelor pentru familiile care continuă să solicite adăpost.

„Chiar și acum este o familie tânără și cere, și roagă. Și iată, avem câteva zile de când tot căutăm o chirie pentru ei, ne roagă să-i primim. Problema este că nu mai avem spațiul unde să-i primim”, a declarat Veronica Mocan.

Deși numărul refugiaților a scăzut considerabil față de primele luni ale războiului, nevoia de sprijin nu a dispărut.

Aflată pe malul Nistrului, în apropierea frontierei cu Ucraina, localitatea resimte și astăzi efectele conflictului, inclusiv prin survolarea zonei de către drone.

Solidaritatea demonstrată de comunitate în 2022 a fost reflectată și la nivel internațional. Centrul multifuncțional Concordia, care a oferit sprijin refugiaților, a primit în acel an premiul internațional PAX.

Distribuie articolul: