Un jurnalist rus, corespondent al agenției ruse RIA Novosti, nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Republicii Moldova, astfel a fost nevoit să se întoarcă înapoi. 

Acesta ar fi ajuns duminică, 1 mai pe Aeroportul Internațional Chișinău cu un zbor de la Istanbul, însă i s-a refuzat intrarea, astfel corespondentul care planifica să meargă în stânga Nistului pentru a documenta situația din regiune a fost nevoit să facă cale întoarsă.

„Sunt corespondent RIA Novosti și mă aflu în Aeroportul Chișinău. La sosirea din Istanbul, am fost oprit de către vameși la controlul de pașapoarte. După controlul suplimentar al lucrurilor mele, al actelor, după care mi s-a refuzat intrarea în Republica Moldova. Și-au motivat decizia prin lipsa actului care să confirme înregistrarea la Ministerul de Externe al Moldovei. În prezent sunt în terminalul plecări, aștept să mă reîntorc spre Istanbul”, a relatat jurnalistul conform TV8. 

Ulterior jurnalistul a declarat că pleacă spre Istanbul, însă actele acestuia au fost transmise echipajului aeronavei.
„Pașaportul nu mi-a fost returnat, iar setul de acte pe care le dețineam a fost transmis echipajului aeronavei de la care probabil le voi lua la aterizare”, a mai declarat corespondentul RIA.

„La Aeroportul Chișinău au fost cetățeni străini cărora li s-a refuzat intrarea în Republica Moldova. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că nu au fost întrunite condițiile legale pentru autorizarea trecerii frontierei de stat”, a precizat reprezentanta Poliției de Frontieră.

Sursa: Tv8 

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul: