Atelierul lui Viorel Lazăr e plin de piele și de scule de tăiat. De la Nisporeni și până la atelierul „Staiko” din Germania, Viorel a parcurs drum lung. Dar până să ajung proprietarul Atelier Staiko, a trebuit să parcurg o cale lungă și întortocheată. A vrut să devină inginer și chiar a făcut facultatea de inginerie, dar din motive personale nu a profesat decât foarte puțin timp. Apoi a deschis o mică afacere la Chișinău. Și a renunțat. 

Povestea moldoveanului a fost relatată pe Blogul Danielei Borodachi – Portrete în Cuvinte

Anii când încurca ițele vecinului

„Vin dintr-un sat din Nisporeni și fac parte încă din generația care știe cum se pasc bobocii pe toloacă, cum se „porăie” prin gospodărie și cum se lucrează cu sapa pe deal. Dar pe lângă toate astea, eu, am mai găsit timp să merg frecvent în vizită la vecinul meu, nea Petrea, care era pantofarul satului. Uite că-n atelierul lui mi-am petrecut o bună parte a copilăriei și adolescenței. De fapt, atelier e doar un fel a spune, pentru că nea Petrea avea o cămeruță mică cu o laiță, pe care era așternut un țol colorat ca un curcubeu, sub laiță – o cutie cu scule, o sobă mereu caldă și… cam atât. Sculele le scotea cu vârful degetelor, iar cu călcâiul le împingea la loc. Purta deasupra hainei ani de zile aceeași pestelcă ponosită, care mirosea a piele tăbăcită, dar care mie mi se părea că îl transformă în cel mai vajnic om din sat. Toată ziua bocănea, cosea și cu toate că eu mai mult „îi încurcam ițele” decât îl ajutam, să știi că a avut mereu răbdare cu mine și nu m-a alungat niciodată din atelierul lui”, declară Viorel.

Ceea ce-i lipsea Moldovei

„Vă povesteam că aveam deschisă o mică afacere la Chișinău. Am avut și câțiva angajați. Schimbarea frecventă a personalului, de rând cu multe alte probleme m-au făcut, într-un final, s-o vând. Atunci a fost momentul când am conștientizat ce-mi dorește sufletul – un atelier. Decizia mea a fost luată datorită lecției pe care, între timp, mi-am învățat-o – dacă vreau ca un lucru să fie făcut bine, trebuie să îl fac doar eu, fără a depinde de alții. Am început să cercetez piața și am observat că această ramură a meșteșugăritului lipsește cu desăvârșire în Moldova, ia acolo doi – trei meșteri și ioc instrumente sau materie primă”, își amintește moldoveanul.

Apoi a urmat doi ani de ucenicie la Atelierul lui Savatie Baștovoi. Acolo Viorel a învățat să „îmblânzească pielea”, să o străpungă cu acul și să facă „opere de artă” din ea. Apoi a ajuns întâmplător la o rudă în Europa. Și i-a făcut gust de străinătate.

De ce Staiko?

„Mie personal Moldova nu îmi putea oferi mai mult decât deja agonisisem, așa că am făcut ceea ce fac mulți moldoveni… am plecat. Pentru copil. Am venit în Germania în august 2016, iar soția și copilul – două luni mai târziu. După ce am trecut toate etapele integrării, de la găsirea unei chirii, a unui job, perfectarea diferitor acte etc., mi-am luat un respiro, iar într-o bună zi am găsit, în sfârșit, timp și pentru Atelier Staiko. Denumirea de Staiko, vine de la Staiku, care e un fel de poreclă. Străbunicul meu a fost botezat Staiku de un preot grec, nume care în limba noastră însemna Ștefan. Așa ne știu toți sătenii – Viorel a lui Staiku”, dezvăluie intervievatul.

Lucrează ca acum 150 de ani

„Atelierul l-am deschis acum un an în una din camerele apartamentului în care locuiesc. Nu are nimic comun nici cu cel al lui nea Petrea, nici cu cel al lui Savatie. E un atelier destul de practic, în care am investit mii de euro în tot felul de scule și piele. Filosofia atelierului este una simplă – totul este făcut manual, după metoda de lucru de acum 150 – 200 ani, similar cu ce se făcea pe la casele mari pariziene. Folosesc doar piele din Franța și Italia. Scumpă, dar bună. Așa sau altfel, acest atelier este locul în care petrec serile, în liniște și relaxare, după o zi de muncă la fabrică. Lucrez, mă odihnesc, apoi iar lucrez la centurile, husele, gențile și portmoneele mele”, mai spune Viorel.

Moldoveanul explică, pas cu pas, cum a deschis afacerea și ce face ca să o crească, fiind în Germania. Citiți întreg materialul pe Blogul Portrete în Cuvinte.

 

Distribuie articolul: