Orheiul a intrat duminică, 12 decembrie, în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Locuitorii orașului s-au bucurat de pomul mare și luminos, dar și de atmosfera frumoasă de Crăciun instalată în centrul localității.

Se spune că pomul de la Orhei este cel mai mare Pom de Crăciun din țară, care măsoară 22 de metri înălțime. De aceea, echipa Ea.md a ajuns duminică în centrul Orheiului pentru a vedea acel brad despre care s-a tot vorbit. 

Da, seara de duminică într-adevăr a fost magică, tot orașul a fost împodobit cu mii de beculețe și ornamente luminoase. Seara a fost dedicată atât pentru cei mici, cât și pentru cei mici. Seara de poveste a început cu un frumos spectacol pentru copii, cu personaje din poveștile de iarnă și cu animatori. Printre surprizele serii s-a mai numărat un spectaculos show de video mapping, fanfara lui Moș Crăciun, de asemenea oamenii au avut parte de un concert, invitata specială fiind interpreta din România, Ana Lesko. 

Chiar dacă timpul de afară nu era foarte bun, ploaia nu a fost deloc un obstacol pentru locuitorii Orheiului. Sute de oameni, echipați cu umbrele, au venit în Piața Vasile Lupu din Orhei, acolo unde a fost dat startul manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă. 

Iată momentul în care s-au aprins luminițele și pomul de Crăciun în oraș: