Tragedie pentru o familie din Georgia. Aceasta este disperată și cere să se facă dreptate. Potrivit observator.ro, fiul lor de patru ani a murit în timpul unei lecţii de înot. 

Israel „Izzy” Scott era un copil exuberant, pasionat de dinozauri şi mare fan al supereroului Pantera Neagră. Nu era niciodată trist, mărturisesc părinţii, Dori și Walt Scott, şi îşi petrecea o bună parte din timp jucându-se cuf raţii săi de 3, 11 şi 16 ani.

Băieţelul era entuziasmat şi emoţionat pentru prima sa lecţie de înot. Mama lui a spus că a ales un instructor cunoscut în oraş, pe nume Lexie TenHuisen, care deţine programul „Swim With Lexie”, care o învăţase şi pe sora sa mai mare, în urmă cu doi ani.

Băieţelul era entuziasmat pentru prima sa lecţie de înot

Pe data de 13 iunie, Dori şi-a condus fiul la prima sa lecţie de înot, la o piscină din Hephzibah, Georgia, aproape de casa familiei. Fusese înscris într-o clasă cu alţi câţiva învăţăcei şi era curios, vesel şi optimist că îşi va face noi prieteni. Mama a fost înştiinţată la intrare că nu poate rămâne pentru a privi lecţia, părinţii neavând voie în sală pentru a nu distrage atenţia copiilor.

La lecție mai erau încă vreo nouă copii, conform raportului șerifului, cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Potrivit unui comunicat de presă al departamentului șerifului, spre sfârșitul lecției, Izzy a intrat în apă pe partea cea mai adâncă a bazinului, fără să fie observat de instructor. Când o fetiţă l-a văzut în apă a alertat-o pe Lexie; femeia de 49 de ani cu zeci de ani de experienţă în predarea înotului a sărit în piscină pentru a-l scoate pe băieţel, însă era deja inconştient. Alături de un alt părinte, o asistentă medicală care aştepta să înceapă lecţia de înot a copilului ei, au început să îi aplice manevrele de resuscitare până la sosirea ambulanţei.

„Nu avem încă detaliile concrete a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat avocatul specializat în drepturi civile, Lee Merritt, reprezentantul familiei Scott. Aceştia nu au intentat încă un proces pentru moartea copilului, dar avocatul spune că se află încă în „faza de stabilire a faptelor, urmând a lua o hotărâre benefică pentru familie”.

Instructorula trimis ramburs familiei banii pentru cursul de înot

Părinţii au declarat că nu au primit o explicaţie de la instructorul de înot, ci doar o rambursare a banilor echivalenţi cursului, lucru pe care Dori îl consideră „o palmă peste faţă”. Două săptămâni mai târziu, Lexie Ten Huisen a trimis o scrisoare de condoleanţe, un alt gest pe care rudele îndurerare nu îl pot considera „o scuză” pentru ce s-a întâmplat..

Potrivit autorităţilor, în urma anchetei care a inclus o autopsie şi interogarea instructorului în legătură cu evenimentele întâmplate în sala de înot, precum şi ulterioarele discuţii cu părinţii prezenţi în sală, inclusiv cei care au depus eforturi pentru a-l salva pe cel mic, nu vor fi depuse acuzaţii penale pentru moartea minorului.

„Deși poate exista o formă de neglijență, s-a stabilit că nu sunt suficiente dovezi pentru a dovedi neglijenţa la nivel penal. Ca urmare, nu putem merge mai departe cu acest caz. Constatările noastre au fost transmise procurorului districtual pentru o revizuire ulterioară”, a declarat un purtător de cuvânt al şerifului.

Sursa: observator.ro

Distribuie articolul: