A venit și mult așteptata zi, în care băieții de la Vunk și-au dezlegat taina ultimei denumiri de teaser, care se numea „Clipul care își caută jumătatea”. Azi, am înțeles ce prevestea acest teaser - un videoclip și o piesă cu litere mari, diferite de ceea ce exista până acum, în industrie.

Ieri, membrii trupei ne anunțau că de-abia așteaptă sosirea dății de 2 octombrie, când aveau să arate lumii produsul la care au muncit în ultimele luni, pe lângă concerte. Marele moment a venit azi, când MediaProMusic a încărcat, pe canalul său oficial de YouTube, videoclipul integral. Am aflat că noua piesă a trupei se cheamă, de fapt, „Un nou Univers” și reprezintă cu adevărat un nou fel de muzică.

VUNK a făcut acest clip pentru cei care s-au îndepărtat de la drumul lor, care au ajuns în lumea altora, o lume străină în care nu pot fi ei inșiși. Credem cu putere că trebuie să ne îndreptăm acolo unde ne duce sufletul, nu capul”, spun cei de la casa de discuri.

„Un alt Univers” este un produs muzical 100% by Vunk, asta însemnând că la versuri și muzică au muncit exclusiv membri din trupă. Cornel Ilie și Gabriel Maga au lucrat la muzică și tot Cornel Ilie a scris și versurile pentru piesă.

Tot „Un alt Univers” se numește și concertul pe care băieții din Vunk îl vor organiza, pe 7 octombrie, la Sala Polivalentă din București. Se anunță un show incendiar, de aceea, dacă veți fi prin București săptămâna viitoare, prindeți un loc la spectacol.

„Primul concert din România, care se va desfășura sub forma unui eveniment multimedia. Fiecare spectator se va simți parte dintr-Un Nou Univers, pentru că mijloacele tehnice revoluționare folosite pentru concertul VUNK din acest an vor asigura interactivitatea între trupă și public, iar fiecare spectator poate avea rolul său într-un show care deschide porțile către un nou tip de exprimare artistică”, spun organizatorii.

Foto: Facebook, captură video, viva.ro

Distribuie articolul: