Ieri, trupa „7Klase” a împlinit 3 ani de când sunt pe scenă, din păcate aniversarea din acest an a fost mult mai tristă decât în anii precedenți. Cătălin Caragea, vocea trupei nu mai este printre noi, iar colegii săi au dorit să îi aducă un omagiu lansând varianta mixată a îndrăgitei melodii „Lobodă”, pe care o cântau mereu live la evenimente și care făcea furori.

Pe pagina de facebook a trupei s-au oferit mai multe detalii despre înregistrarea melodiei, dar și câteva referiri la speculațiile după moartea lui Cătălin.

„Astăzi, conturăm cei 3 ani de 7 Klase printr-un omagiu adus colegului nostru Cătălin Caragea. Este vorba despre lansarea piesei #Inmemoriam #Cătălin – „Lobodă”, care nu este una ordinară, ci ultima lucrare profesionistă, înregistrată cu vocea regretatului solist, în studio-urile HaHaHa din București. Deși am interpretat-o, cu trupa de câteva ori live, varianta mixată a piesei ne-a reușit abia acum, grație producătorilor muzicali Fox Banger, Iurie Badicu și Adrian Emanuel Radu. Astfel, prin melodia „Lobodă” care ar simboliza și libertatea și zborul lin, și continuitatea, dorim să păstrăm memoria socială vie despre Cătălin, să-i perpetuăm talentul, iar publicul mereu să-i aprecieze aportul artistic.

Din păcate, în acestă perioadă tristă, trăită cu mare durere în suflet de către noi toți, în spațiul public, s-au admis și unele informații nefaste, care au avut în prim plan atât membrii familiei artistului cât și membrii din echipa noastră. Regretăm enorm acest lucru, că am admis în mass media, la radio și tv, unele informații despre Cătălin și părinți, parvenite din surse neverificate, care s-au dovedit a fi neadevărate. Credem, că subiectul imaginii postmortem, precum și a creațiilor admirabile vor prevala în mediatizările ulterioare.

Pentru prima dată piesa „Lobodă” a fost interpretată live pe litoralul românesc într-o zi de 1 mai. Era o zi frumoasă, senină, cu câțiva nori răzleți, soarele era blând, vântul făcea brize, iar marea făcea valuri, fiind caldă…

Ulterior, în cadrul Galei Moldova Music Awards, „Lobodă” a fost interpretată, de 7 Klase împreună cu Angry Band, pe scena Palatului Național „N. Sulac” din Chișinău.

Audiție plăcută.

#Inmemoriam #Cătălin #Drum #Lin.

Mulțumiri pentru colaborare: Sliusarenco Vladislav, Graur Igor.”

Amintim că interpretul Cătălin Caragea a fost găsit fără suflare în apartamentul său din Chișinău, acesta s-ar fi strangulat. Cătălin avea doar 22 de ani.

Citește și: Solistul trupei 7 Klase, Cătălin Caragea, a murit în această noapte

Distribuie articolul: