Prezentatoarea deja ne-a obișnuit cu faptul că iubește foarte mult să își cumpere haine de la second hand, pentru că acolo găsește haine stilate la prețuri forte mici și astfel Lilu ne-a demonstrat de foarte multe ori că nu este nevoie de a cheltui o mulțime de bani pentru a te îmbrăca bine.

Am selectat 3 dintre ținutele cu  care prezentatoarea a făcut furori.

Rochia neagră care ne-a cucerit. Cine ar fi crezut că este de la piață second hand și că a costat doar 99 de lei.

„S-a făcut și mare tam tam în presa când am purtat rochia asta la o petrecere. Sincer, eu nu investesc foarte mult în ținutele mele – aici rochia e de 99 lei, pe care o am de 4 ani și gentuța cu puf de la second hand de 50 de lei. Cu părere de rău, mai ales pe Instagram se arată prea multe haine și prea putina atitudine și valori. Ajungem sa ne mulțumim doar cu exteriorul și sa cheltuim sume enorme pentru a ne îmbrăca, când interiorul nostru e prea gol.”

„Iată și bluzița de 50 de lei cumpărată în timpul filmărilor emisiunii „Vorbe bune” Am văzut că s-au scris multe articole în presă și comentariile ca de obicei “bune la suflet”. Oameni buni, eu merg la second hand din clasa a 8-a, adică de mult timp. Nu o fac pentru a-mi face pr, mie chiar îmi place sa răscolesc prin comorile de acolo. Încerc sa încurajez oamenii care poate nu au destule resurse financiare – că nu e nimic rușinos în a te îmbrăca la mâna a doua. Ba chiar, e o faptă buna pentru planeta noastră, care în fiecare zi e otrăvită de marile fabrici de haine și accesorii. Nu valoarea hainei ne da noua valoare … de fapt e invers.”

„Am rochia asta de vreo 5 ani, dar nu știu câți ani are ea de fapt. Am luat-o de la second și nu mă pot despărți de ea. De fapt aceasta ținuta e tare low cost – rochia am dat 50 lei, iar gentuța 30 de lei (lei moldovenești) Poți sa fii stilata fără a avea sume enorme în conturi, atitudinea cu care porți hainele contează cel mai mult, a scris vedeta pe rețelele sociale.”

Distribuie articolul: