O mulţime de obiceiuri ciudate legate de viaţa intimă au fost menţionate de-a lungul secolelor la români. Printre ele se numără tradiţia de nuntă a verificării virginităţii miresei, a implicării naşilor în viaţa intimă a tinerilor căsătoriţi, descântecele şi vrăjile de dragoste şi jocurile erotice.

Cele mai multe dintre obiceiurile legate de viaţa intimă erau practicate de români cu ocazia nunţilor. În aşezările de munte din Valea Jiului, o tradiţie arhaică era ca în a doua zi după nuntă mirii să demonstreze sătenilor „cinstea” fetei. Obiceiul se numea „cămeşuţa de pe culme“ şi a dispărut la începutul secolului al XX-lea.

Cinstea miresei

„În dimineaţa zilei de luni după nuntă, după ce se făcea ziuă, nuntaşii ieşeau afară să privească pe culmea din faţa casei pe care se puneau hainele să se usuce. În cazul în care mireasa nu a fost fată mare se punea o cămeşuţă, purtată de obicei sub ie, la vedere, pe culme. Era cea mai mare ruşine pentru mireasă şi pentru familia ei. În multe cazuri se strica toată mustăria dintre cei doi tineri, fata plecând acasă împreună cu rudele şi nunta se termina subit. În cazul în care se întindea cămeşuţa albă pe culmea de haine şi fata făcea cale întoarsă, se iscau certuri mari între cele două familii şi uneori duşmănia şi ura durau şi câte două generaţii, până când familia fetei se simţea satisfăcută că-şi spălase ruşinea”, afirma Dumitru Gălăţan Jieţ, în volumul Riturile de trecere din Ţinutul Momârlanilor.

Pedepse pentru mamele care năşteau copii din flori
O tradiţie veche, din satele de munte ale Transilvaniei, în special cele din Valea Jiului, obliga fetele care urmau să aducă pe lume copii din flori la o cununie cu totul ieşită din comun. Obiceiul este relatat de bătrânii aşezărilor momârlăneşti din judeţul Hunedoara, dar şi în alte zone din Transilvania. „Prin unele sate din Transilvania şi mai ales în Munţii Apuseni exista mai demult obiceiul, ca dacă o fată necăsătorită era însărcinată, două femei mai în etate o luau şi o duceau la un gard, la un plop sau la o salcie. Aici, după ce-i împleteau părul ca la neveste, ziceau de trei ori cunună roaba lui Dumnezeu cu gardul, cu propteaua gardului, cu plopul, cu salcia”, scria etnograful Simion Florea Marian, în volumul „Sărbătorile la români”.

Fete cumpărate la târg
Obiceiul târgurilor de fete din aşezările Apusenilor are origini străvechi. În Antichitate, unii istorici relatau că în triburile care au locuit în ţinuturile actuale ale României fetele de măritat erau prezentate de părinţi la târguri, iar preţul lor varia în funcţie de frumuseţea şi cinstea lor. Cele foarte frumoase cereau ele să fie vândute, în schimb, fetele mai puţin norocoase în ce priveşte aspectul fizic îşi achiziţionau ele soţii. Tradiţiile arhaice ale „târgurilor de fete” pot fi asociate cu sărbătoarea Târgului de fete de pe Muntele Găina.

Fetele şi zestrea erau disputate de flăcăii care se opreau în faţa corturilor. Cei care voiau să se însoare trebuiau să ajungă la tocmeală cu părinţii fetelor, altfel erau nevoiţi să plece mai departe. „Pe unele dintre fete le ţin tare la preţ, pe altele le vând cât ai bate din palme, la primul client care se prezintă. Perechea nouă urmată de cântece de fluier şi cimpoiu pleacă până la primul călugăr care le dă binecuvântarea căsătoriei”, informa autorul.

Bătutul parului

Un ritual cu conotaţii erotice este cel al „bătutului parului”. Potrivit etnologului Ion Ghinoiu este un ceremonial nupţial ce aminteşte de o posibilă iniţiere sexuală a tinerilor de către naşi, reprezentanţi ai moşilor şi strămoşilor în linie paternă, practică atestată până târziu la unele societăţi arhaice. „Informaţiile etnografice şi folclorice, precum obiceiul atestat în Ţara Almăjului ca mireasa să nu doarmă prima noapte cu mirele şi bogăţia folclorului erotic pe această temă (Naşul vede Întâi … miresei; Înaintea ginerelui trece naşul; O dată vede naşul … finei) ridică problema controversată a iniţierii finilor de către naşi în vederea procreării. Aluziile erotice la adresa naşului, ideal de masculinitate şi virilitate, abundă de-a lungul întregului ceremonial nupţial”, scrie Ion Ghinoiu, în volumul Dicţionar de Mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

Surse: Historia.ro/Adevarul.ro

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: