Angela și Corneliu Botgros se bucură de dragostea și pacea din familia lor. Sunt în așteptarea unui bebeluș, iar Corneliu este plin de mândrie și emoție.

În cadrul unui podcast recent, bărbatul a făcut un autoportret al Angelei, unde a menționat fiecare calitate care l-a cucerit și o face specială pentru el:

Ne cunoaștem de 5 ani și suntem căsătoriți de un an. După căsătorie continuăm să ne cercetăm, să ne descoperim. După asta am mers la altă etapă, de a concepe un copil. Provenim ambii din familii cu tradiții și considerăm că așa este corect.

Corneliu a menționat că deși Angela este tânără, are o gândire foarte profundă și clasică:

Deși este mai tânără, ea iubește confortul casnic. Ea nu este o fată care să iubească găștile, discotecile. Este o fată de casă, gospodină, în fiecare zi merge la muncă. Eu zic că este o fată la locul ei.


Botgros spune că regăsește în Angela unele tangențe cu mama sa. Chiar de are un alt caracter, este la fel de caldă și primitoare.

Angela iubește confortul casnic și încearcă să-l mențină. Îmi place foarte mult asta, tot ce am visat și am dorit am găsit la ea.

Corneliu și-a învățat lecția din relațiile trecute, cu Adriana Ochișanu și acum înțelege unde a greșit și încearcă să nu mai repete.

Trebuie mai multă comunicare, non stop. Orice problemă trebuie discutată, uneori oamenii se închid în sine și nu mai poți face față problemele adunate. Când unul sau altul greșește este doar o consecință a problemei.

Corneliu mărturisește că datorită mamei sale este astăzi împreună cu Angela:

Ea când a cunoscut-o pe Angela, i-a plăcut foarte mult, s-a îndrăgostit în ea. Angela a intrat foarte repede în contact și a ajuns la sufletul mamei. După câteva zile după cunoștință, ambele găteau la bucătărie, făceau ordine în casă. Parcă era de-o viață acolo. Atât de repede s-au contopit caracterele, sufletele. Atunci am spus că dacă mama crede ca eu am o șansă să fiu fericit cu Angela, atunci trebuie s-o folosesc. Mama mi-a spus: „Mai băiete îți place? Ia-o că ți-o ia altul. Dute și trăiește că nu-i timp”.

Distribuie articolul: