San Francisco a fost desemnat cel mai bun oraș din lume, în 2021, într-un clasament realizat de revista de turism Time Out, care a analizat părerile a 27,000 de locuitori din întreaga lume.

Pentru realizarea topului celor mai bune orașe de pe planetă din 2021, s-au luat în considerare mai multe aspecte, respectiv viața de noapte, restaurantele și atracțiile culturale ale fiecărui oraș, precum și sentimentul de comunitate, care în urma Covid-19 este probabil mai important ca niciodată, scrie CNN.

Au fost luate în calcul și proiectele locale, pentru protecția mediului. Potrivit Time Out „o combinație imbatabilă de progres, acceptare și durabilitate” a orașului San Francisco îl clasează în fruntea acestui top.

San Francisco a fost, de asemenea, apreciat pentru modul în care a gestionat pandemia și pentru că are una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din SUA. Chiar și pe fondul unor restricții dure, locuitorii din San Francisco au găsit modalități de a se sprijini reciproc, spune Time Out, care menționează și spiritul viu din metropola, unde străzile orașului trimit cu gândul la „o mare petrecere în aer liber”.

De asemenea, au fost apreciate spațiile verzi ale orașului, la fel și pașii făcuți pentru legalizarea canabisului.

Lista celor mai bune orașe din lume din acest an scoate în evidență orașele care s-au adaptat într-o perioadă în care distracția și socializarea au fost puse la grea încercare. Ați crede că o pandemie ar putea învinge stilul de viață dintr-un oraș, dar rezultatele arată că spiritul comunității este mai puternic ca niciodată, oamenii se susțin unii pe alții, precum și afacerile și inițiativele locale”, a spus Caroline McGinn, redactor șef global al Time Out.

Pe locul doi se află Amsterdamul, iar pe 3 – Manchesterul, din nordul Angliei. Paradisul ciclist danez, Copenhaga și centrul cultural, New York completează primele cinci pe lista Time Out.

Topul celor mai bune orașe din 2021

  1. San Francisco, California, USA
  2. Amsterdam, Olanda
  3. Manchester, Marea Britanie
  4. Copenhaga, Danemarca
  5. New York, SUA
  6. Montreal, Canada
  7. Praga, Republica Cehă
  8. Tel Aviv, Israel
  9. Porto, Portugalia
  10. Tokyo, Japonia

Foto: weheartit