Postul Paștelui a început, iar gospodinele gătesc feluri de mâncare, care mai de care mai gustoase, însă de post.

Te afli în pană de idei și nu mai știi ce rețetă de post delicioasă, dar hrănitoare și sănătoasă să faci pentru cei dragi? Îți recomandăm noi!

Sarmale de post cu ciuperci

Poți consuma delicioasele sarmale și când ții post. Acestea pot fi la fel de gustoase ca și cele cu carne, potrivit click.ro.

Ingrediente

  • 1-2 căpățâni de varză murată sau dulce (în funcție de mărimea verzei, dar și de calitatea frunzelor)
  • 500 de grame de ciuperci proaspete
  • 200 de ml. de orez cu bobul rotund, spălat si zvântat
  • 1 țelină mică (rădăcina)
  • 2 morcovi mari
  • 2 cepe mari
  • 150 de ml. de bulion de roșii
  • 60 de ml. de ulei
  • 1 legătură de mărar
  • 1 legătură de cimbru
  • 2 foi de dafin
  • sare si piper.

Mod de preparare

  • Se desprind frunzele de pe căpățână de varză murată și dacă e prea sărată, se pot desara, clătindu-se în câteva ape reci. Se decupează cu grija nervurile îngroșate de pe frunze și se aleg frunzele potrivite ca dimensiuni și calitate pentru sarmale.
  • Din frunzele de la suprafața căpățânii mai mari, se pot obține 2-3 sarmale. Morcovii se curăță și se rad pe răzătoarea mare, țelina și ceapa la fel.
  • Apoi, se încinge într-o cratiță uleiul și se adaugă morcovii, țelina si ceapa.
  • Se amestecă și se reduce focul, ca să se călească încet legumele timp de 4-5 minute. Ciupercile se toacă mărunt și se adaugă peste legume. Se amestecă bine și se mai călește amestecul de legume timp de 2-3 minute, apoi se trage de pe foc și se condimentează cu sare si piper.
  • Se adaugă după aceasta mărarul tocat și frunzulițele de cimbru. Se amestecă bine legumele cu verdeață și se adaugă orezul spălat.
  • Se umplu sarmalele de post cu ciuperci, așezând pe fiecare bucata de varză pregătită câte o lingură cu vârf de umplutură, care se va rula în foaia de varza.

click.ro

  • Sarmalele împăturite se aranjează pe o tavă, apoi se vor aranja cu grijă în oala pentru fiert. 
  • Se acoperă sarmalele cu restul de varză tocată și se adaugă bulionul de roșii, 2 crenguțe de cimbru și frunzele de dafin. Se toarnă apa caldă atât cât să depășească sarmalele de 1-2 degete înălțime, se pune capacul pe oală și se fierb la foc mic

Un secret despre sarmale

Sarmalele bine fierte au varza moale care poate fi tăiată ușor cu furculița.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Sursa: click.ro

 

Distribuie articolul: