Locuitorii orașului Modena gustă deseori din creațiile dulci ale Taniei Perju și se minunează, întrebând mereu despre cine e autorul. Stabilită deja de 11 ani în Italia, eroina acestei povești a reușit să își descopere, pe tărâmuri italiene, un talent unic: acela de a crea deserturi irezistibile. Dacă vă întrebați de unde a învățat ceea ce face, aflați că Tania este autodidactă. A reușit acest succes lăsând în spate zeci de experimente și munți de vase murdare. Acum, este soție, mamă și o fiică marcată profund de exemplul mamei sale. Grație ei a reușit să devină o femeie împlinită și autoarea proiectului „dulce” Nini Cakes.

16998718_10209506151269487_5344103680369698838_n„Bagajele mi le-am facut odată ajunsă la 18 ani (acum 11 ani). Am avut luxul de a veni „pe de-a gata”, mama fiind în Italia deja de ani buni. M-a adus odată ce a fost posibil să realizeze reîntregirea familiei. La început, desigur a fost un șoc cultural, despărțirea de casă m-a făcut să trec printr-o perioada cam neagră, dar la distanță de ani înțeleg că fost cea bună alegere făcută de mama.

Sacrificiile sale au fost făcute ca să avem un viitor, ceea ce în Moldova e cam dificil pentru o femeie rămasă văduvă, cu 2 copii. Femei ca dânsa, care au trecut prin foc și pară pentru a-și crea aici o viață, au tot respectul meu. Nu e ușor să te pornești la nimic, cu speranțe, întrebări, dor de copii, singurătate. Cum am spus mai sus, am fost norocoasă de a nu trăi pe pielea mea toate aceste dificultăți. Am avut o bază, iar după 2 luni am cunoscut persoana care îmi este alături și azi. M-am adaptat rapid la stilul de viață italian.

20526812_10210823462721450_456800526_n

Acum cca un an, navigând într-un grup virtual de bucătărie, am început să văd postări cu aceste faimoase torturi. Inițial credeam că sunt deserturi de domeniul fantasticului, cu prea multe etape și dificultăți pentru răbdarea mea. Până când, într-o zi, mi-am spus: încercarea moarte n-are și am dat start lecturii. Mi se părea că citesc în chineză. Erau multe denumiri necunoscute mie, multe forme necesare, multe ingrediente dificil de achiziționat.

16729402_409981169344724_2460472043758127980_n

20562733_10210823458121335_88228963_nPrimul meu tort a avut o „naștere” lungă și anevoioasă. Am comandat tot necesarul și m-am pus pe treabă. Dificultăți am întâlnit multe, rezultatul final fiind bun, dar nu suficient pentru mine (eu fiind o perfecționistă incurabilă) și mi-am spus: asta a fost primul și ultimul. A trecut o lună-doua și curiozitatea îmi dădea iar târcoale. Iarăși comandă de ingrediente, iarăși lectură și iarăși încercări. Și am început să realizez că îmi place, îmi place procesul, îmi place experimentarea, îmi place senzația de frică în timpul pregătirii, căci da: tremur mereu când le realizez. Cred că asta mă face să tind să le fac „frumoase”.

Și așa am decis să îmi deschid o pagină a mea – Nini Cakes. Cu numele nu am avut ezitări. Realizarea mea cea mai mare, în viață, asta e băiețelul meu – Nicholas, care pentru toți cei apropiați e Nini. Și cred că nume mai adaptat pentru acest hobby nu puteam găsi.

page

Acum am puțini clienți. Mai ales acum, de când am pus creațiile în regim „standby”. În septembrie, după 11 ani împreună și un copil de 3 ani, am hotărât să încununăm „proiectul” nostru prin uniunea în fața Domnului. Pentru a mă dedica complet pregătirilor, am hotărât să fac o mică pauză.

Până a decide data nunții, clienții îi aveam din recomandări. Un tort făcut pentru un botez era gustat și invitații cereau indicații despre „cofetar”. Dar în linii generale, pregăteam pentru mine, pentru plăcerea de a experimenta. Cineva se duce la sală, cineva adoră să își murdarească mâinile de ciocolată. Având un copil mic, serviciu, casă, e cam dificil să le combin armonios pe toate.

Despre poporul italian am învățat că este educat. Te vor scălda excesiv în complimente uneori doar gustând un singur desert. Am învățat că știu să motiveze, știu să aducă satisfacție și cred în ceea ce faci.

20264833_494064357603071_7361933270047812617_n

Nu mă consider un mare cofetar. Sunt mamă și soție (viitoare) care și-a găsit modul de a face escapade de la rutină zilnică. Nici un desert făcut de mine nu are din start o formă înscrisă în imaginație. Mă inspir în timp ce îl pregătesc. Uneori sunt mulțumită, alteori vreau să plâng pentru rezultatul ce nu era la înălțimea așteptărilor mele. Sunt foarte critică cu persoana mea.

16830695_413001235709384_7526905147786945451_n

Forma fizică… eh, cel mai slab punct al unei femei. Primesc multe comentarii de genul: faci atâtea torturi și ești slabă? Le răspund că nu e tot aur, ce lucește. Azi mănânc tort, maine facem detox și, dacă lenea îmi permite, fac și sport. Din păcate, nu am fost înzestrată cu un metabolism fulger și menținerea formei fizice necesită nenumărate sacrificii, în cazul meu.

18119012_445683869107787_3209787548145572017_nAm spus mereu că 24 de ore sunt prea puține într-o zi și că somnul e timp pierdut. E cam dificil să ai un copil de 3 ani – vârstă ce necesită multă atenție și răbdare. Mai adaugi un serviciu, un bărbat și o casă, și timpul pentru alte pasiuni e absent. Periodic, devine un lux să pot pregăti un tort.

Nu știu dacă drumul acesta va duce spre succes. Nu am așteptări, doar dau frâu liber dorinței mele de a încerca să găsesc ceva ce îmi oferă satisfacție și mă face să mă simt utilă.

Cred că orice femeie, după ce naște un copil și pășește în rutina zilnică, se află într-un impas în care își pierde identitatea. Dar eu am promis că mă reiventez, că voi fi împăcată cu mine și cu persoanele din jur. Îi mulțumesc jumătății mele că, venind acasă de la lucru, mă putea găsi în prada crizei de inspirație, cu vase murdare-vârf în chiuvetă. Îi mulțumesc mamei că mă ajută cu ăsta mic, ca să am spațiu să gătesc în liniște. Mulțumesc persoanelor care îmi sunt alături și mă încurajează să mai încerc.

20526395_10210823451681174_1365822476_n

Acasă în Moldova nu mă întorc sigur. Soțul îmi este italian, iar viața deja îmi este aici. Nu vreau să scuip în farfuria din care am mâncat, dar nu mă mai regăsesc, după atâția ani, în societatea noastră. Prea multe lacune, prea multă diferență între clasele sociale, prea multă durere în ochii cetățenilor. Nu trăiesc în aur aici, dar știu că am un viitor, îl va avea și copilul/copiii mei. Persoanelor care vor să plece, ce le pot spune? Încercați. Eu am fost norocoasă să nu trec prin greutăți, dar un lucru e sigur: nimic nu trebuie să ne sperie, căci toate sacrificiile sunt răsplătite într-o zi!”

16298721_403409043335270_6089462058399966520_n

Foto: arhiva personală, Nini Cakes

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: