Moldovenii sunt educați în stilului lui „Tu ești vinovat!”. Noi creștem cu senzația că orice acțiune rămâne fără consecințe, pentru că de mici ne învățăm să aruncăm, să pasăm vina de la unul la altul. Ne jucăm de-a războiul, de-a prinselea și aruncăm responsabilitatea înfrângerii de pe unul pe altul. Cumva, de-a lungul evoluției noastre ca națiune, am decis că e mai ușor să ne arătăm cu degetul și să spunem că suntem curați ca lacrima în orice.

Ajungem la maturitate, ne alegem facultățile și începem vânătoarea de vinovați (e ca în cazul vrăjitoarelor, doar că rugul contemporaneității e Facebook, acolo îi pârjolim pe toți). Mergem la facultate, absentăm și ne mirăm că la final nu avem notele dorite. Facem practica la „cumătru” și ne mirăm că ajungem să avem joburi insuficient plătite. Primim salarii în plic și ne mirăm că indemnizațiile sunt minuscule.

A vâna vinovați devine o modă nouă, o filosofie de viață, un credo pe care e foarte ușor să-l integrezi în existența ta. Am simțit-o pe propria-mi piele. Ajunsesem să cred că absolut tot ce e în jurul meu e al naibii de rău. Prețurile cresc, sărăcia înflorește, clasa politică m-a dezamăgit. Eram la răspântie. Și deodată m-a lovit în plin: noi suntem vinovații.

Da, da, ai citit bine. Tu, eu, el, ea, noi, voi, ei, ele suntem vinovații pentru tot ce tragem acum. Noi admitem o clasă politică infectă, votăm „răul mai mic în locul celui mai mare”, noi ne angajăm și muncim de la salariu la salariu, fără să punem cu adevărat suflet în ceea ce facem, noi preferăm dubla contabilitate în loc să plătim taxele legale. Putem de milioane de ori să dăm vina pe un trecut complicat, să ne ascundem în spatele titlului de „popor asuprit”.

Pe de altă parte, avem exemplu altor state care în loc de această veșnică victimizare au preferat să schimbe ceva. Polonia demolează monumentele comuniste, Cehia s-a raliat la vectorii europeni îndată ce a simțit pericolul socialist. Sunt doar câteva dintre țările în care trecutul a fost acceptat, înțeles, regândit și transformat într-un prezent cât de cât echilibrat.

Înțelegerea faptului că noi suntem responsabili de ceea ce trăim e un prim pas spre un tratament oportun. Dacă vecinul de sus va înțelege că inundându-te nu îți face rău doar ție, dar și structurii blocului în care trăiește, dacă vecina de scară va înțelege că locul său de parcare trebuie respectat, dacă conductorul din troleibuz va învăța să vorbească politicos cu pasagerii, iar cei din urmă vor respecta ordinea în transportul public – poate că toate aceste mici elemente ne vor oferi posibilitatea aceea utopică de a trăi mai bine.

Nimeni nu contestă dificultățile pe care le trăim zi de zi. Nimeni nu anulează ceea ce se întâmplă în jurul nostru și ne afectează direct. Dar dacă am ajuns să fim un popor care admite ca la terenurile de joacă să se bea alcool și să se facă mizerie, dacă am ajuns să lăsăm oamenii fără ajutor medical doar pentru că sunt boschetari, atunci sigur suntem în punctul în care ne merităm destinul.

Știți acel clișeu „Începe schimbarea cu tine!”. Ajung să cred că e unicul pas pe care chiar ni-l putem asuma și trebuie să o facem. Pentru că altfel națiunea lui „Tu ești vinovat” va stinge mult prea repede lumina și va pleca, luând calea străinătății.

Distribuie articolul: