Gazoductul Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, vizat de sancţiuni adoptate de Berlin şi Washington după invazia rusă din Ucraina, este „mort” şi nu poate fi „resuscitat”, a declarat marţi subsecretarul american de stat Victoria Nuland.

„Consider că Nord Stream 2 este în prezent mort, este o mare bucată de metal pe fundul mării, şi nu cred că poate fi resuscitat”, a spus Victoria Nuland în cadrul unei audieri parlamentare.

„Cred că acest gazoduct nu se va mai întoarce vreodată”, a insistat ea în faţa unui senator american care cerea ca sancţiunile americane să devină permanente, potrivit AFP, preluată de digi24.ro

SUA s-au opus de mult timp acestui gazoduct dorit de Germania şi Rusia, spunând că ar întări capacitatea Moscovei de a folosi aprovizionarea cu energie a Europei ca „armă” geopolitică. Însă confruntat cu progresul proiectului, aproape terminat, şi pentru a evita să irite pe termen lung Berlinul, preşedintele american Joe Biden a renunţat în 2021 să îi sancţioneze pe operatorii principali.

Imediat după începerea invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie, Germania a anunţat totuşi suspendarea Nord Stream 2, care nu era încă în funcţiune, în coordonare cu SUA, care au adoptat propriile sancţiuni. De atunci, operatorul gazoductului germano-rus, cu sediul în Elveţia, şi-a cerut falimentul, iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Sursa: digi24.ro

Distribuie articolul: