Vaccinul anti-covid al alianţei Pfizer/BioNTech este eficient în cazul vaccinării – cu trei doze – a copiilor cu vârsta cuprinsă între şase luni şi cinci ani, anunţă  cele două companii farmaceutice, relatează AFP.

Alianţa Pfizer-BioNTech a evaluat eficienţa vaccinării cu trei doze de trei micrograme fiecare – o doză de zece ori mai mică decât cea administrată adulţilor şi adolescenţilor – în cadrul unor teste clinice.

Ea a constatat că vaccinul provoacă un răspuns imunitar puternic, comparabil cu cel cauzat de două doze la vaccinarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani.

Efectele secundare sunt, în general uşoare, iar vaccinul este bine tolerat, dă ea asigurări în acest comunicat.

Eficienţa vaccinului a crescut la 80,3% în cazuri simptomatice de covid-19, potrivit unei estimări preliminare. Cele două companii anunţă că preconizează să depună aceste rezultate la Agenţia americană a medicamentului (FDA).

FDA a anunţat deja că preconizează trei reuniuni, în iunie, în vederea studierii autorizării vaccinului anticovid al Pfizer/BioNTechîn cazul copiilor în vârstă de până la cinci ani ş al vaccinului anticovid al Moderna în cazul copiilor în vârstă de până la şase ani.

Moderna şi-a depus rezultatul testelor clinice la sfârşitul lui aprilie.

Vaccinul anticovid al Moderna are o eficienţă împotriva infecţiilor simptomatice de până la 51% la bebeluşii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi un an şi de 37% în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între doi şi cinci ani.

DOUĂ DOZE, INSUFICIENTE

Copiii cei mai mici reprezintă singura categorie de vârstă care nu poate fi vaccinată împotriva covid-19 în majoritatea ţărilor. ”Abia aşteptăm să ne finalizăm depunerile la agenţiile de reglementare din lume, cu speranţa de a face aceste vaccinuri disponibile celor mai mici copii cât mai rapid posibil”, declară CEO-ul Pfizer Albert Bourla.

Teste clinice au avut loc în perioada în care varianta SARS-CoV-2 omicron era dominantă. Aproape 1.680 de copii au fost vaccnaţi cu trei doze ale vaccnului – a treia la cel puţin două luni după a doua.

Pentru moment, începând de la o săptămână după vaccinarea cu ”boosterul”, s-au semnalat zece cazuri de covid-19. O analiză completă a efcienţei vaccinului urmează să fe stabilită după înregistrarea a 21 de cazuri.

FDA urma iniţial să evalueze, în februarie, vaccinarea cu două doze de vaccin Pfizer-BioNTech.

Însă, la o dozare de doar trei micrograme pe doză – cu scopul evitării la maximum a efectelor secundare -, răspunsul imunitar la copiii cu vârsta cuprinsă între doi şi patru ani s-a dovedit insuficient.

FDA a cerut, din această cauză, să vadă date cu privire la vaccinarea cu un ”booster”.

CONVINGEREA PĂRINŢILOR

Mulţi părinţi aşteaptă cu nerăbdare să-şi poată vaccina copiii foarte mici, se arată în comunicat. Însă autorităţile sanitare urmează să se confrunte, totodată, cu un mare scepticism din partea altor părinţi.

Nivelul vaccinării este deja cu mult mai slab la minori decât la adulţi.

Potrivit unui sondaj al Fundaţiei Kaiser Family, de la începutul lui mai, doar un părinte al unui copil în vârstă de până la cinci ani dintre cinci părinţi (18%) declară că-şi va vaccina copilul imediat ce se va acorda o autorizare.

Alţi aproximativ 38% declară că vor aştepta înainte să facă acest lucru, iar restul că nu o vor face sau că-şi vor vaccina copiiii doar dacă li se impune s-o facă.

În Statele Unite, 447 de morţi au fost înregistrate în această categorie de vârstă de la începutul pandemiei covid-19 – reprezentând mai puţin de 0,1% din totalul morţilor.

Însă, la fel ca în cazul adulţilor, unii copii infectaţi cu noul coronavirus pot să dezvolte un ”covid lung”. Ei pot, de asemenea, să dezvolte cazuri grave ale sindromului inflamatoriu multisistemic pediatric (MIS-C), aşa cum s-a întâmplat cu aproximativ 8.200 de copii în Statele Unite.

Sursa: news.ro

Distribuie articolul: