Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din capitală este echipat și dispune de suficiente locuri pentru a interveni în cazul în care vor fi identificați pacienți care suferă de coronavirus. Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu și șeful statului, Igor Dodon au efectuat, astăzi, o vizită de inspecție la această instituție medicală. Autoritățile dau asigurări că situația este sub control. 

„Noi am primit din Germania teste: testul pentru determinarea coronavirus și testul pentru confirmare. Astăzi ele au fost încercate. Sunt eficiente și în câteva ore oferă răspunsuri exacte. Conform informațiilor deținute nu avem niciun caz de coronavirus confirmat pe teritoriul RM. Am avut câteva cazuri suspecte, e bine că oamenii au fost onești și au spus din ce zone vin”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Șefa de la Sănătate a precizat că, până la această oră, au fost aplicate două teste pe doi cetățeni moldoveni:

„Sunt multe persoane care se adresează, zic că suspectează că ar fi bolnavi. Reiterez că aplicarea se face doar la decizia Agenției de Sănătate Publică și doar în cazuri care par suspecte”.

În context și șeful statului a infirmat zvonurile potrivit cărora numărul moldovenilor care revin acasă din Italia ar fi în creștere.

„Nu este în creștere numărul celor care revin din Italia sau din alte țări. Sunt scanere, se scanează, am discutat cu oamenii. Nu putem să le interzicem oamenilor să vină acasă”, a spus Dodon.

Potrivit informațiilor oferite de ministra Sănătății, medicii au la dispoziție cinci seturi de câte 96 de teste pentru depistarea coronavirusului și alte două seturi de câte 96 de teste pentru confirmarea infecției.

Totuși, șefa de la Sănătate dă asigurări că, la necesitate, Organizația Mondială a Sănătății va asigura Republica Moldova cu seturile necesare.

Distribuie articolul: