Situația în domeniul gazelor naturale rămâne, deocamdată, incertă. Pentru că gazul s-ar putea scumpi din nou, autoritățile se abțin să anunțe mecanismul de compensare, adică, cam cât la sută din factură va putea plăti statul. Potrivit ministrului infrastructurii, ajutorul dat de Guvern va fi anunțat abia după ce va începe noul sezon de încălzire. Mai mult chiar, în aceste zile, Moldovagaz ar discuta cu Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) despre o posibilă majorare a tarifului.

Cu alte cuvinte, o mai mare claritate despre prețul la gazul achiziționat din Rusia se mai lasă așteptată, informează tv8.md.

Potrivit lui Spînu, Moldovagaz ar duce discuții cu ANRE pentru o posibilă nouă majorare.

Pe 1 septembrie, șeful de la MoldovaGaz, Vadim Ceban, a anunțat că în prima lună din toamnă gazul natural se scumpește din nou. Astfel, țara noastră va procura gaze naturale la prețul de 1882 de dolari mia de metri cubi, mai mult cu peste 400 de dolari față de cât a fost în luna august.

Și Ceban a menționat că se află în proces de consultații cu ANRE și nu exclude că tarifele pentru consumatorii finali s-ar putea modifica din nou, adică… crește. Începând cu data de 12 august a intrat în vigoare noul tarif la gazele naturale, după ce decizia ANRE a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin urmare, consumatorii casnici achită acum 22 de lei și 99 de bani pentru un metru cub de gaz.

Totodată, Vadim Ceban a mai precizat că din 1 octombrie se va schimba formula de calcul a prețurilor de achiziție de la Gazprom, astfel, încât 70 la sută din tarif va constitui prețul la carburanți, iar 30 de procente vor fi cotațiile pe piața internațională de gaze.

Între timp, compania Transautogaz a majorat tariful la gaz metan. În aceste condiții, prețul de achiziție a ajuns la 23 de lei. Prima majorare simțitoare a tarifului la gazele naturale s-a produs în luna noiembrie anul trecut, după ce ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a mers la Moscova și, după lungi negocieri, a semnat un nou contrat pe un termen de cinci ani.

Atunci, Gazprom a emis un comunicat în care scria că a fost semnat un contract în condiții reciproc avantajoase. Și autoritățile de la Chișinău considerau un succes obținerea noului acord. Mai ales că, documentul nu prevede nicio condiție politică și nu pomenește regiunea transnistreană în nici un fel.

Atunci Spînu scria pe Facebook că pentru luna noiembrie 2021 prețul a fost în jur de 450 de dolari per mia de metri cubi, iar ulterior costul urma să scadă, în funcție de cotația prețului la gaze pe burse. S-a întâmplat, însă, exact invers, din cauza războiului din Ucraina, iar de atunci prețul tot crește.

Distribuie articolul: