Scriitorul englez, Sir Tim Rice, a semnat texte ce au făcut înconjurul lumii. Dacă aveți copii sau suflet de copil, fără îndoială, ați văzut desenele animate „The Lion King”, „Alladin” și „Beauty and The Beast”.

Nimeni nu poate contesta splendoarea pieselor muzicale care le însoțesc. Iată că Sir Tim Rice, care va fi la Chișinău în data de 17 mai, a contribuit cu texte înduioșătoare, fără de care minunatele opere nu ar avea voce. Sir Tim Rice a lucrat și cu Elton John, Ennio Morricone – greii muzicii mondiale.

Deținătorul premiilor Oscar, Emmy și Grammy va ajunge și la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”

Tot pe 17 mai, îl vom vedea pe Tony Hawks – autorul best-seller-ului „Tenis cu moldovenii”. Poate nu știați, dar comediantul îi ajută pe copiii cu dizabilități din Moldova prin intermediul centrului fondat la noi, care îi poartă numele. Susținut de Ambasada Marii Britanii din Chișinău, Centrul Tony Hawks organizează un concert extraordinar, iar banii adunați din vânzarea biletelor vor fi investiți în construcția sălii polivalente pentru copiii cu nevoi speciale.

Pe scenă vor urca și interpreți de la noi: Geta Burlacu, Pasha Parfeni, Cristina Scarlat, Vladimir Fotescu.

Mai multe detalii vezi pe: Apostrof.md 

Biletele le puteți procura Aici

Distribuie articolul: