Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Noul suveran proclamat al țării este fiul său cel mare, Charles al III-lea. Regatul Unit își poate lua rămas bun de la cea care a avut cea mai lungă domnie din istoria sa – 70 de ani – până luni, 19 septembrie, când au loc funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

În paralel, Regele Charles al III-lea face un turneu prin regat în calitate de nou suveran, așa cum cere protocolul. Regele Charles al III-lea susține în Parlament primul discurs ca monarh, scrie digi24.ro.

Publicul a început să se reculeagă luni în faţa sicriului reginei Elisabeta a II-a, expus pentru prima oară la Catedrala St. Giles din Edinburgh, la patru zile după decesul suveranei la vârsta de 96 de ani.  Oamenii stau la coadă pentru a reuși să ajungă la sicriul Reginei, notează The Guardian. Corpul reginei, într-un sicriu acoperit cu drapelul regal scoţian, va rămâne 24 de ore în capitala Scoţiei, după care va fi transportat la Londra cu avionul marţi seara.

Începând de miercuri seara, sicriul suveranei britanice va fi depus în Palatul Westminster, unde sute de mii de persoane sunt aşteptate până la funeraliile sale naţionale de lunea viitoare.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost depus la Catedrala St. Giles. Cortegiul funerar a fost însoțit de Regele Charles al III-lea și de alți membri ai familiei regale. După ceremonia religioasă va avea loc un priveghi pentru familia regală. Sicriul va rămâne în catedrală până astăzi, 13 septembrie.

Distribuie articolul: