La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine cu un program special care va aduce spiritul sărbătorilor în inimile tuturor vizitatorilor, deopotrivă mici și mari. Festivitățile au început în forță pe 5 decembrie cu aprinderea luminițelor pe Pomul de Crăciun, lumina cărora a fost reflectată în zâmbetele fascinate ale micuților. Spectacolul a fost însoțit de scenete de poveste, care i-au făcut pe copii să se simtă într-adevăr ca într-un basm.

Iar pentru că sărbătoarea fără muzică nu-i sărbătoare, Shopping MallDova a pregătit și un program special de colinde, dansuri și un concert cu suportul și participarea lui Adrian Ursu și Bety, Mihai Ungureanu și corul „Cantabile”, care au desăvârșit atmosfera de sărbătoare.

Ina Mamaliga, Marketing manager, Shopping MallDova: „Centrul comercial Shopping MallDova a dat start sărbătorilor de iarnă. Ne bucurăm că am reușit să facem o tradiție frumoasă și deja de doi ani la Shopping MallDova aprindem luminițele pe pomul de Crăciun. Vom avea activități pentru copii, vor fi Moș Crăciuni care vor da daruri și o cutie poștală pentru scrisorile copiilor. Shopping MallDova, în cadrul programului său de responsabilitate social-corporativă, va dărui brăduții împodobiți de către micuții oaspeți ai sărbătorii copiilor de la două orfelinate din Chișinău.”

Însă acesta a fost doar începutul. Până la sfârșitul lunii, însuși Moș Crăciun îi va aștepta pe micuți cu daruri pentru fiecare, iar pentru ca dorințele nimănui să rămână neauzite, Moșul va avea și o cutie poștală deschisă la parter, pentru scrisorile copilașilor, iar cele mai înduioșătoare dorințe vor fi cu siguranță îndeplinite.

Și cum atmosfera de poveste nu poate fi completă fără personajele cu care am crescut cu toții, teatrul de păpuși „Licurici” va prezenta în fiecare duminică, de la 18.00, spectacole îndrăgite precum „Elefănţelul curios”, „Câinii cu colaci în coadă”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Omuleţii de zăpadă”.

Spectacolul ia amploare odată cu apropierea marii sărbători: instrumentiști deghizați în Moș Crăciun vor cânta colinde și cântece festive prin mall, iar Orchestra Armata Salvării, pe 23 decembrie, și Tania Cerga și Chișinău Youth Orchestra, pe 24, vor încânta auzul și inimile vizitatorilor cu muzică lină și caldă de Crăciun.

Pentru micuți, sărbătoarea va culmina grandios cu un Carnaval de vis, cu muzică, dansuri, concursuri de cântece și poezii și nenumărate cadouri de la Moș Crăciun, care îi va lasă pe copii cu amintiri de neuitat.

Moșul însă știe că și în fiecare adult se ascunde un copil, așa că a pregătit cadouri și pentru cei mari. Pe 5 ianuarie, vizitatorii care vor face cumpărături în sumă de minim 300 de lei în perioada 5 decembrie – 5 ianuarie, vor participa la Marea Tombolă, având șansa să câștige:

  • 5 ceasuri de mână „Candino”;
  • 5 vouchere valorice pentru cumpărături în Shopping MallDova în valoare de 3000 lei;
  • și marele premiu – o maşină Škoda Superb.

La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine!

 P

Distribuie articolul: