Femeile, dar și bărbații, au nevoie câteodată de o schimbare radicală și, dacă acest lucru nu ține de stilul vestimentar sau de cel alimentar, atunci cu siguranță se poate referi la podoaba capilară. O astfel de modificare a look-ului are o istorie îndelungată. În trecut, oamenii își vopseau părul cu pigment obținut din plante naturale și abia în 1950, a fost inventată de către Lawrence Gelbom, lucrător în compania Schueller, vopsea unifazică, cea cu care ne-am obișnuit acum. Cum să alegi o vopsea de păr profesională, care i-ar reda părului tău aspectul sănătos, radiant?

Selectarea culorii vopselei de păr

Deși, în teorie, poți alege absolut orice culoare, specialiștii coloriști recomandă să optezi pentru cele care se potrivesc, de exemplu, cu nuanța ochilor tăi. În acest fel, vopseaua de păr îți va scoate în evidență privirea. Deci, iată câteva recomandări aplicabile:

  • Ochii albaștri – paleta blondului rece, nuanțele de blond roz și  cele cu accente roșcate.
  • Ochii verzi – paleta nuanțelor de ciocolată, blonde roșcate sau roșcate cupru.
  • Ochii căprui sunt, practic, cea mai flexibilă categorie, care poate juca într-un spectru coloristic amplu, de la blondul cald la șatenul miere.

Culoarea și tipul pielii sunt un alt criteriu care te ajută să optezi sau nu pentru nuanțe tari. De exemplu, culoarea negru abanos se potrivește în mod prioritar persoanelor cu piele măslinie închisă. Persoanele cu piele albă roz vor fi avantajate de nuanța părului blond cald sau rece, sau chiar roșcat.

Pentru ce optăm: vopsea cu sau fără amoniac?

Acest criteriu ține exclusiv de starea părului pe lungime și la rădăcină. Dacă părul tău este foarte uscat și deteriorat, o procedură de vopsire poate să-l afecteze considerabil. Dar o vopsea de păr fără amoniac te poate ajuta să-i întorci părului tău luciul sănătos. În plus, grație produselor de îngrijire de după vopsire, aceasta va rezista mult timp. Aceasta se potrivește părului care necesită doar tonare și întoarcerea nuanței naturale, fără acoperirea firelor albe. În plus, vopseaua fără amoniac nu distruge structura părului, nu îl usucă și nu îi afectează foliculii.

Dar cum rămâne cu vopseaua cu amoniac? Oare este ea o variantă mai proastă? Și răspunsul corect este nu. Vopseaua cu amoniac este necesară în unele cazuri și are avantajele sale. Nuanța părului vopsit cu o astfel de vopsea, rezistă mai mult în timp, își păstrează reflexele vivide, pentru că mulțumită amoniacului, pigmentul colorat s-a depus mai adânc în structura firelor de păr. Dacă părul tău este sănătos, fără probleme grave, alege cu încredere o vopsea profesională cu amoniac. Dacă ai fire albe sau chiar tot părul este cărunt și scopul tău este acoperirea lor, atunci chiar trebuie să alegi o vopsea cu amoniac pentru o acoperire și vopsire perfectă a părului alb.

Indiferent de tipul de vopsea, cu sau fără amoniac, este important să verifici dacă vopseaua de păr aleasă conține un complex de îngrijire adițional în formula sa, deoarece, în acest caz, sănătatea părului după vopsire va beneficia mult.

Cei care aleg vopseaua profesională de păr cunosc bine faptul că oxidantul pentru o astfel de vopsea se achiziționează separat. În acest caz trebuie să cunoști cum se alege și oxidantul, nu doar nuanța de vopsea. Recomandarea noastră este să optezi pentru una pe care o poți amesteca în siguranță, de sine stătător. Pentru unele vopsele, oxidantul se vinde separat și de alegerea acestuia depinde sănătatea părului, per ansamblu. Pentru alegerea corectă a oxidantului trebuie să ține cont de anumite reguli:

  • Cu cât procentul de concentrare este mai mare, ajungând la maximum 12%, cu atât efectul de vopsire este mai puternic și schimbarea mai radicală, dar părul va necesita ulterior o îngrijire mai profundă. Este cazul vopselelor destinate obținerii nuanțelor blonde.
  • Raportul de combinare este, de regulă, 1:1 vopsea și oxidant, dar înainte de a proceda la vopsire trebuie să verifici combinația indicată de către producător pentru a nu dăuna părului, ci, dimpotrivă, a obține rezultate remarcabile.

Cum alegem nuanța vopselei și ce semnificație au cifrele de pe cutie?

Alegerea corectă a unei vopsele profesionale de nuanța care ți se potrivește este, de asemenea, o misiune destul de complicată, dacă nu cunoști detaliile tehnice. Pentru a desfășura corect procesul de vopsire, trebuie să ții cont de câteva reguli. Pe fiecare cutie de vopsea sunt indicate 2 sau 3 cifre (de exemplu 8/64 sau 9/22), iar descifrarea acestora indică nuanța pe care o vei obține, precum și reflexele acesteia.

Părul natural are următoarea gradare a culorilor: 1 – negru, 2 – șaten închis spre negru, 3 – șaten închis, 4 – șaten mediu, 5 – șaten deschis, 6 – blond închis, 7 – blond mediu, 8 – blond deschis, 9 – blond foarte deschis și 10 – o nuanță și mai deschisă de blond. Respectiv, dacă vrei să vopsești părul pentru a acoperi firele albe, trebuie să identifici nuanța naturală a părului tău și să alegi vopsea care are prima cifră a nuanței corespunzătoare culorii tale  naturale.

A doua și a treia cifră indică nuanțele reflexiilor pe care le poți obține prin vopsire: 0 – neutru, 1 – cenușiu, 2 – violet, 3 – auriu, 4 – arămiu, 5 – mahon, 6 – roșu, 7 – maro, 8 – verde. Respectiv, dacă vrei un păr șaten deschis cu nuanțe aurii, combinația va fi 5/3.

Alege produsele post vopsire compatibile

Dar să știi că puțini specialiști îți vorbesc despre produsele post-vopsire compatibile cu vopseaua de păr pe care ai ales-o. De ce este important acest lucru? În primul rând, un șampon, un balsam și o mască dintr-o gamă dedicată îngrijirii părului vopsit ajută la prelungirea rezistenței nuanței radiante a părului dumneavoastră vopsit. Totodată, nu uita să alegi un serum de hidratare și un spray de protecție la temperaturi înalte, pe care să-l aplici în momentele în care îți aranjezi părul cu instrumente termice, precum ondulatorul sau placa.