Deții o clinică stomatologică în Chișinău? Atunci știm că ai nevoie de un flux constant de clienți noi și vechi. Avem o experiență lungă de promovare a cabinetelor stomatologice și suntem informați despre costurile mari de întreținere a unuia. Tocmai de aceea am decis să-ți oferim un ghid pas cu pas despre cum să promovezi o clinică stomatologică, cu bani puțini, în mediul digital, astfel încât să ai constant potențiali clienți.

  1. Website adaptat la cerințele anului 2023:

Întotdeauna vei începe cu un site care inspiră încredere, trebuie să creezi impresia că în clinică lucrează doar experți. Dat fiind faptul că este vorba de un cabinet privat de stomatologie, site-ul trebuie să arate, pur și simplu, impecabil. Precum online, așa și în clinică: aceasta este părerea clientelei tale. Nu uita că înainte să te telefoneze, cel mai probabil clientul se va uita la galeria de poze și va dori să afle cine face parte din echipa de medici, precum și câți ani de experiență au în spate. Așadar, pune accent pe fiecare membru din echipă (mai ales pe experiența lor: națională și  internațională).

  1. Content marketing:

Știm că urmărești un singur scop cu site-ul tău: ca vizitatorii să programeze o vizită la cabinetul dentar în Chișinău. Dar nebănuite sunt intențiile căutătorului din online. De obicei oamenii în online au diferite agende:

  • Vor să obțină informații: atunci când utilizatorul caută informații, cum ar fi cum să îngrijează corect dantura, ce tip de brackeți sunt cei mai recomandați, ce alimente colorează dinții etc; vor să navigheze la un anumit site; intenționează să facă o tranzacție – anticipează o acțiune, cum ar fi de a face o programare.

Sfaturi pentru a crea conținut ce va angaja vizitatorii paginii tale:

  1. Oferă multă valoare – nu-ți fie frică să fii generos cu informația. Potențialii clienți vor aprecia deschiderea ta și faptul că tratezi întotdeauna cu maximum seriozitate tot ceea ce produci.
  2. Lucrează conștient într-un captarea atenției – pe online trebuie să fii dinamic, pozitiv și curajos. Demonstrează un nivel înalt de energie și vină întotdeauna o abordarea prietenoasă a vizitatorilor.

igiena orala clinica stomatologica botanica

3. Optimizare SEO:

Site-ul neoptimizat nu apare în rezultatele căutării. Ori degeaba ți-ai făcut un site frumos, profesionist și informativ, dacă nimeni nu-l vizitează. Așadar, SEO este o disciplină de marketing, axată pe o vizibilitate tot mai mare în rezultatele motorului de căutare organice (neplătite). SEO cuprinde atât elementele tehnice și creative necesare pentru a îmbunătăți rezultatele în Topul Căutărilor, precum și creșterea gradului de înțelegere a site-ului tău de către motoarele de căutare. Există mai multe aspecte ce țin de SEO, de la cuvintele de pe pagina site-ului tău, până la modul în care alte site-uri se leagă de tine pe web.

Îți recomandăm să te axezi pe cuvinte cheie relevante și să optimizezi măcar elementele de bază, cum ar fi:

  1. Începe cu o analiză a cuvintelor cheie – una dintre cele mai importante activități în marketingul ce se referă la motoarele de căutare. O analiză efectuată eficient va influența pozitiv clasarea site-ului în topul rezultatelor în motoarele de căutare. Așadar, scopul expresiilor cheie este să atragă publicul țintă, adică – vizitatorii interesați de conținutul site-ului.

Iată ce cuvinte-cheie trebuie să folosești în optimizările tale:

stomatologie-keywords

  1. Pune Meta tag-uri pentru fiecare pagină: Titlu și meta descrierea Title tagul (titlu unei pagini trebuie să fie o descriere exactă și concisă a conținutului acelei pagini). Este critic pentru impresia utilizatorului, dar și pentru optimizarea în motoarele de căutare. Lungimea titlului trebuie să fie de 50-60 de caractere.
  2. Cuvintele-cheie SEO trebuie să fie primele în titlu. Meta descriere (tag-ul meta descriere reprezintă un fel de rezumat al conținutului unei pagini). Această descriere poate fi privită și ca o sursă de „publicitate gratuită în Motorul de Căutare”, poți obține o rată mult mai mare de click (CTR) de la utilizatori către pagina ta, dacă sună bine. Lungimea trebuie să fie de 150-160 de caractere.
  3. Optează pentru conținut informativ și de calitate pe site: o idee bună pentru clinicile stomatologice este să se promoveze prin ghiduri utile și articole scrise într-un limbaj extrem de simplu, care să fie de un real folos vizitatorilor site-ului.
  4. Optimizează timpul de încărcare al paginii – aici este vorba de durata de încărcare a paginii pentru un eșantion de afișări de pagină, strădui-te să nu încarci fișiere enorme direct pe site-ul tău (cum ar fi imagini mari, pdf-uri, video-uri și alte fișiere media).

4. Folosește Google Ads, iar în special Google Display

Când este vorba de promovarea clinicii tale, cu siguranță imaginea bună e foarte importantă. Fețe zâmbitoare și echipament nou: acestea sunt elementele pe care vor clienții tăi potențiali să le vadă. O modalitate bună este prin afișarea de bannere ce vor trimite cu link către site-ul tău, iar conținutul acestora poate fi personalizat în funcție de preferințele tale.

  1. Apelează la retargeting (Remarketing)

Un alt instrument eficient de marketing automatizat este retargeting-ul (sau remarketing). În timp ce utilizatorul îți vizitează site-ul, software-ul special descarcă un mic cod în browser-ul său, care îți permite să îl monitorizezi ulterior. Acum știi când și ce site-uri vizitează utilizatorul tău. Înr-o etapă următoare, poți urmări acest utilizator cu bannere, oferte și discount-uri pertinente pe rețelele: Google (+ partenerii lui) și Facebook. Unele dintre mesajele pe care le poți distribui celor ce deja țo-au vizitat site-ul ar fi:

  • Consultație gratuită/ Prima vizită gratuită.
  • Recomandări și testimoniale de la foștii clienți mulțumiți, pe un șablon de brand.
  • Oferte și reduceri limitate în timp.
  1. Fă Social Media Marketing

Pe partea de rețele sociale, ai putea avea un impact organic bun, dacă vei ști să oferi informații utile. Iată ce tipuri de conținut se vor plia bine pe activitatea paginii tale de Facebook:

  • Organizează un sondaj online (o poți face chiar în stories), prin care să afli ce și-ar dori pacienții tăi să găsească în sala de așteptare.
  • Vorbește despre echipa ta și realizările membrilor. Nu te teme să-i scoți în față pe oamenii care fac posibilă existența și prosperitatea clinicii. Poți chiar recurge la un mici truc aici și anume: postarea pozelor dentiștilor cu familia, cu copiii sau animalul de companiei. Întrucât pacienți, de regulă, se tem de dentist, prezentați-l într-un context prietenos și uman.
  • Oferă „Tips & tricks”: sfaturi despre cum să te speli corect pe dinți, cum să alegi corect ața dentară, de câte ori să te speli pe dinți pe zi etc.
  • Postează videoclipuri amuzante din domeniul stomatologic. De ce să nu distribui și niște umor?
  • Pune poze cu clienți fericiți.
  • Nu uita să te „lauzi” cu ultimele tale apariții în presă: distribuie participările la evenimente, opiniile pe care le-ai prezentat în conferințe și articole etc.
  • Folosește-te de live-uri: poți prezinta clinica și membrii în video-uri scurte și plăcute.
  • Prezintă diverse studii de caz curioase, numai fără imagini cu sânge te rugăm!
  • Implică audiența ta prin adresarea întrebărilor.

 

Tot de domeniul social media ține și a cere recenzii de la clienții tăi, roagă-i să lase testimoniale. Acesta de fapt trebuie să intre chiar în scripturile interne ale companiei tale.

  1. Sponsorizări pe Social Media

Crearea unei reclame plătite implică partea de grafică, conținutul de tip text și o pagină de aterizare. Atenție ai, targhetarea e o disciplină complexă, care se învață în timp, altfel ai putea irosi bugete serioase. Dacă nu ai cum angaja pe cineva cu experiență, limitează bugetul zilnic cheltuit la maximum câțiva dolari.

  1. Menține o relație stabilă cu presa

Trimite comunicate, păreri, cercetări și soluții în mass-media. Fii insistent cu materialele pe care vrei să le diseminezi. În fața presei trebuie să te impui ca expert pe domeniul tău de activitate, pentru a fi adăugat în lista surselor. Odată cu imaginea de specialist în buzunar, vei fi contactat des pentru comentarii. Nu uita că sănătatea dentară e un subiect tratat pe larg atât în presa de nișă, cât și cea generalistă.

  1. Menține informația la zi pe Google My Business

Ce trebuie să conțină profilul tău GMB:

  • Denumirea companiei;
  • Tipul afacerii;
  • Adresa;
  • Orele de muncă;
  • Număr de telefon;
  • Link website;
  • Rating, recenzii;
  • Imagini de calitate proprii: se recomandă și încărcarea pozelor personale, ceea ce va spori nivelul de încredere a potențialilor clienți. Important să fie plasate următoarele tipuri de poze:
  • Profile photo (poza de profil);
  • Logo-ul;
  • Cover photo (poza de fundal).
  1. Cere recomandări

Uneori trebuie să le dai indicații clare oamenilor în legătură cu ce aștepți de la ei: ar fi indicat să încurajezi pacienții să lase recenzii pozitive online (pe Facebook și în Google My Business) și o modalitate foarte bună de a face acest lucru este să îi arăți cum se face asta, pe pași. Aceasta este cea mai ieftină cale de a te promovare și de a aduce clienți noi, calificați, în clinica ta.

  1. Automatizează comunicarea cu clienții tăi

O altă modalitate bună este să păstrezi legătura cu clientela este să folosești un CRM și să comunici cu clientela ta constant: cel puțin o dată la jumătate de an să le amintești de detartraj și vizita de rutină la stomatolog.

Mult succes în construirea unei comunicări veritabile și vibrante pe online!

Distribuie articolul: