Vârsta preadolescentă este considerată una din cele mai dificile perioade din ontogeneză. Maturizarea reprezintă un proces complicat. Mecanismul de bază al maturizării îl constituie însuşirea de către preadolescent a diferitor categorii de valori, modele de comportament etc. În această perioadă are loc restructurarea structurilor psihologice formate anterior, apar noi formaţiuni, dar în special se pun bazele comportamentului conştient, se conturează orientarea generală în formarea convingerilor morale.

Dificultăţile vârstei sunt determinate de greutăţile interne ale perioadei de trecere, începând cu schimbările psihohormonale şi terminând cu restructurarea Eu-concepţiei. De asemenea situaţia socială nedeterminată a preadolescenţilor, contradicţiile condiţionate de restructurarea mecanizmelor controlului social (când formele de control, bazate pe respectarea normelor şi ascultarea adulţilor nu mai funcţionează, dar procedeele noi, mature, care presupun o disciplină şi autocontrol conştient, încă nu s-au format) cauzează dificultăţi în comportamentul preadolescenţilor.

Preolescența este, în esență, vârsta primei manifestări integrale a omului ca subiect al propriei sale vieți. E. Erickson o numește epoca formării primei forme integrale a identității eu-ului, determinarea locului propriu în lume. Principalul conținut al vârstei preadolescente este experimentarea socială, în procesul căreia se formează Eu – concepția preadolescentului, ca bază pentru autodeterminarea vieții ulterioare și construirea propriului comportament în diverse situații.

Preadolescentul nu mai este considerat copil, dar nu i se recunoaşte nici capacitatea de a exercita rolurile adultului.

El, însă, nu admite această poziţie de „moratoriu psihosocial” Nu-şi doreşte să intre oricum în viaţa adultă, ci să fie remarcat. Îi lipsesc, însă, mijloacele socialmente dezirabile de a marca acest eveniment. De aceea recurge adeseori la acte deviante sau ilicite.

Neoformaţiunea centrală în vârsta preadolescentă este sentimentul maturităţii

Tânărul încearcă să-şi dea seama de resursele sale personale şi de realizarea identităţii proprii şi a independenţei. Considerându-se matur, preadolescentul protestează împotriva epitropiei, controlului excesiv, ascultării oarbe, sancţiunilor. Protestul se poate manifesta prin: nesupunere, tenacitate, nedelicateţe, închidere în sine etc. Aceste reacţii de emancipare sunt mai evidenţiate în cazul în care adulţii le ignoră doleanţele, interesele şi iniţiativele.

Deseori între preadolescent şi adulţi apar divergenţe referitor la formele de organizare a timpului liber, gusturile estetice, modă etc. Rareori obiectul divergenţilor ţine de problemele legate de orientările motivaţionale, concepţii despre lume şi concepţii politice.

În planul personalității preadolescentului se conturează tot mai frecvent stări de acceptanţă şi respingere în raport cu adulţii, iar judecata morală şi valorică se supune exigenţelor interioare şi atitudinilor negative faţă de compromisuri.

Complexitatea relaţiilor interpersonale dintre preadolescent şi adult este determinată pe de o parte de tendinţa preadolescentului spre independenţă, (protestează împotriva epitropiei şi neîncrederii), iar pe altă parte, confruntându-se cu greutăţile noi de viaţă, manifestă anxietate, aşteaptă ajutor şi susţinere din partea adulţilor, dar nu recunoaşte acest lucru.

Problema consumului de droguri la preadolescenți este în prezent foarte actuală

Acest lucru este legat atât de prevalența devierilor în comportament, care au devenit un fenomen de masă, cât și de dinamica ridicată și imprevizibilitatea tranziției de la formele prosociale de dezvoltare la cele asociale în absența factorilor determinanți ai unei astfel de tranziții, o scădere a vârstei la care încep să apară devierile comportamentale.

Creșterea numărului de preadolescenți care consumă droguri nu este întâmplătoare

În primul rând, chiar creșterea proporției infracțiunilor coincide cu debutul crizei preadolescenților, adică are o referință explicită de vârstă. În al doilea rând, această creștere poate fi înțeleasă ca o manifestare a unui tip special de transformare a subculturii preadolescentine în sine. Dacă analizăm tendința către consumul de droguri din perspectiva preadolescentului, atunci putem vorbi despre consum ca o modalitate specifică de rezolvare a unei situații de criză. Dacă analizăm tendința către consumul de droguri din perspectiva situației sociale, se pot înregistra schimbări fundamentale în însăși subcultura preadolescentă, când devianța, datorită prevalenței sale, devine norma. Acest fenomen este numit de autorul A. Bandura ca determinism reciproc, iar E. Erickson îl definește ca o formă specială de moratoriu, în care modalitățile culturale de rezolvare a problemei vârstei sunt înlocuite cu cele subculturale. Astfel, pentru o parte semnificativă a preadolescenților, rezolvarea crizei are loc tocmai prin recurgerea la consumul de drog, când acest consum îndeplinește funcția ritualului de intrare în vârstă, asigurând o tranziție către „maturitate”.

În plus, consumul de drog în subcultura preadolescenților devine nu numai normă în înțelegerea lor ca permisibilitate și prevalență, ci și „forma ideală” a maturității.

În același timp, este clar că o astfel de situație nu poate fi privită ca o normă conformă cu cultura pentru trecerea la o etapă de dezvoltare nouă. Reproducând, uneori într-o formă extrem de accentuată, aspectele atributive externe ale maturității (fumatul, consumul de alcool, sex, violență, tipare de acțiuni criminale), preadolescenții trec peste momentele esențiale ale maturității. Aceasta se întâmplă, în mare măsură, din cauza neformării la tineri a imaginii corecte despre maturitate.

Autori: VÎRLAN, M., decan, facultatea Psihologie și Psihopedagogie special, UPS ”I Creangă”

DIȚA, M., prodecan, facultatea Psihologie și Psihopedagogie special, UPS ”I Creangă”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: