Call-Center egradinita.md – un serviciu pentru locuitorii municipiului Chișinău care doresc să își înscrie copiii la grădiniță în mod online – a fost deconectat.  Subiectul a stârnit discuții în ședința serviciilor municipale ale Primăriei. Șeful Direcției Generale Educație a spus că de vina ar fi suprasolicitarea serviciului și lipsa de spațiu pentru angajați, notează Agora.md.

„S-a depus enorm de mult efort de către colegii mei să deschidem Call-Center la Direcția Generală Educație, ca să aflu că telefonul de la Call-Center stă pe silent. El a fost deconectat, suna întruna, becul ardea, dar sunetul nu mergea pentru că a fost deconectat. Eu nu vreau să cer explicații, pe cine îl deranjează că sună acel telefon. Dar pentru mine și pentru Dvs a fost un efort să creăm acest Call-Center, ca să ajutăm părinții 24/24, să le răspundem la întrebări și să le acordăm tot ajutorul cu e-grădinița. Eu nu vreau ca de un angajat al Dvs să depindă implementarea unei intenții foarte bune”, a spus primarul interimar, Ruslan Codreanu, adresându-se către șeful Direcției Generale Edicație, Tineret și Sport.

„Sunt de acord cu replica pe care o faceți Dvs. A fost destul de dificil să punem în aplicare acest Call-Center, dat fiind faptul că numărul de telefoane în cadrul Direcției a fost limitat, cabinetele sunt limitate. Spațiul nu ne-a permis ca acest Call-Center să activeze așa cum și-ar dori părinții. Acesta este cel mai suprasolicitat număr de telefon în direcție. Pentru anul 2019, intenționăm să creăm un cabinet aparte pentru angajatul respectiv, ca el să poată non-stop comunica cu toate persoanele cointeresate”, a declarat șeful DGETS, Rodica Guțu.

Amintim că, pe 12 octombrie, Direcția Educație a anunțat că, din cauza unor probleme tehnice, Call-Centrul egradinita.md nu mai putea fi accesat.

Acest Call-Center este destinat părinților care doresc să-și înscrie copiii la grădinița în regim online. Potrivit proiectului, în cazul în care părinții au întrebări sau dificultăți în procesul de accesare și navigare pe site-ul egradinita.md, ei pot apela la numărul de telefon 022 23 52 84 sau pot transmite un mesaj la [email protected], email dedicat proiectului.

Potrivit Strategiei naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale “Moldova Digitală 2020”, până în anul 2020 toate serviciile oferite populației în mod tradițional “la ghișeu” vor fi digitalizate.

 

Distribuie articolul: