Este una dintre cele mai apreciate artiste din România la moment şi se bucură nu doar de o carieră solidă, ci şi de o familie frumoasă. Artista a mărturisit ce face ca să arate atât de bine şi a dezvăluit care este alimentul la care a renunţat de ceva timp.

„Eu sunt pe drumuri în concerte, în benzinării nu găseşti întotdeauna un sandviş. Am renunţat la pâine. Mie în plac mult lactatele, un grătar, o salată. Nişte frunze, dar şi carne, mie îmi place să mănânc carne. Cui nu-i place?”, a mărturisit ea.

De asemenea, ea a mai precizat cum reuşeşte să-şi păstreze optimismul în fiecare moment:

„Mie îmi place mai mult de mine faţă de acum 16 ani, când eram o adolescentă care nu ştiam ce să fac. Acum am început să am grijă de mine. Contează şi faţa şi părul – dar ce îţi place îi întreb şi pe copii, îmi place părul tău şi contează aceste opinii”, a mai spus ea în cadrul unei emisiuni.

Vezi și: Andra a urcat pe scenă cu piciorul în ghips! Cântăreața nu a vrut să își dezamăgească fanii (Video)

Andra și Măruță au ales o școală privată pentru David. Puștiul merge în clasa I

Distribuie articolul: