Viața intimă în cuplu reprezintă un aspect esențial al relației, iar pentru mulți, devine un subiect în care se doresc permanent îmbunătățiri și inovații. Indiferent dacă începi o relație nouă sau îți dorești să aduci pasiune și expertiză în dormitor, există câteva trucuri pe care le poți încerca. Nu este nevoie de o vastă experiență sexuală; totul depinde de atitudinea și pasiunea pe care le aduci în întâlnirile tale sexuale.

Majoritatea femeilor și-au pus această întrebare:,, cât de bună sunt la pat?”

Adevărul este că pentru a fi bun la sex trebuie să-ți cunoști punctele forte și să înveți să le pui în valoare. Poți obține aceste informații doar prin partenerul tău, dar s-ar putea să nu îndrăznești să ai acea conversație cu acea persoană care te face să te simți specială. Nu-ți face griji, continuă să citești pentru a afla câteva sfaturi care te vor face o adevărată gheișă în pat!
Pentru a avea o viață sexuală mai bună, specialiștii de la Clinica de Sexualitate din Statele Unite ale Americii recomandă inventivitatea în poziții și mângâieri, în acest fel ridicându-se stima de sine a cuplului.

Iată 5 trucuri ca să nu-ți mai faci atâtea griji și să ai curajul de a te deschide emoțional în fața partenerului tău:

1. Ai încredere în tine
Pare clișeic și este normal să nu-ți placă anumite aspecte legate de corpul tău și să-ti fie rușine să le arăți de teamă că nu îi vor plăcea partenerului tău. Când aceste îndoieli pun stăpânire pe tine încearcă să-ți amintești că există un motiv puternic pentru care este acolo cu tine, mai presus de orice te place și nu și-ar dori să împartă aceste momente intime în clipa aceea decât cu tine.

2. Arată-i care sunt dorințele tale
Comunicarea este mereu cheia, chiar dacă ne dorim ca celălalt să ne intuiască toate dorințele, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple de la bun început. Așadar nu te sfii să-i spui ce îți dorești să experimentezi, unde îți place să te atingă, dacă vrei un ritm mai rapid sau mai lent, care sunt necesitățile și fanteziile tale, ghidează-l către plăcerea ta cea mai intensă și îți va fi recunoscător.

3. Joacă-te
În zilele noastre, femeile au încetat să mai fie pasive în materie de sex, așa că dacă ai chef să fii cu partenerul tău, preia inițiativa. Poți să-i oferi un dans erotic, să te deghizezi sau să-l răsfeți cu un preludiu incitant. Preludiul este esential pentru a te pregăti 100%, corp și minte, pentru un orgasm plăcut. Sărutările și mângâierile sunt aperitivul perfect când vine vorba de sex, așa că nu te sfii să fii jucăușă.

4. Nu-ți fie teamă să încerci lucruri noi
Majoritatea bărbaților sunt atrași să facă lucruri noi tot timpul, așa că încearcă să intri în jocul lor pentru a descoperi noi orizonturi alături de partenerul tău. Asta poate ajuta și cuplurile care sunt împreună de mulți ani, care se cunosc prea bine și trec printr-o perioadă anostă de plictiseală. De asemenea, este necesar să începi o conversație în care să stabilești limite, spune-i ce permiți și ce nu dorești deloc să încerci în timpul sexului.

5. Fă-l să se simtă special
Este bine să știi că și bărbații au nesiguranțe și ei au frământări dacă reușesc cu adevărat să o satisfacă pe femeia de lângă ei, așa că de fiecare dată când te face să te simți bine, spune-i! Niciodată nu-l lauzi prea mult și nu se va sătura să audă din gura ta cât de mult îți place de el și cât de tare adori toate senzațiile pe care le dăruiește corpului tău. Amintește-ți că nu degeaba ești alături de acea persoană, așa că lasă-l să-și cunoscă toate calitățile fizice și emoționale pentru a fi nebun după tine.

Distribuie articolul: