Este admirată și lăudată peste tot în lume, iar expozițiile picturilor sale adună sute de mii de vizitatori. Pictorița Cezara Kolesnik vine la Chișinău pentru o seară de artă alături de ea. Miercuri, 13 decembrie, ora 18:00 artista îi invită pe iubitorii de artă și admiratorii lucrărilor sale la vernisajul Dreams&Fairytales. Evenimentul este găzduit de Art-Salon MOLDECO, ulterior expoziția va continua până pe 30 decembrie.

Cucerind întreaga lume prin lucrările sale, Cezara nu uită să vină și în Moldova, deși mai rar, dar o face. În ultimii doi ani prin organizarea expozițiilor în Chișinău, Cezara susține și o cauză socială, donând un procent fix către programele CCF/HHC Moldova.

În preajma frumoaselor sărbători de iarnă, artista vine cu noi povești care ne vor pregăti, frumos, de sărbătorile care ne bat la ușă.  Expoziția intitulată „Dreams&Fairytales’’ redă visele și poveștile copiilor. Evenimentul se va ține într-o atmosferă minunată  întreținută, cu rafinament, de Art-Salon MolDeco. Însăși Cezara Kolesnik va fi printre gazdele serii și va împărtăși din noile emoții așternute pe pânză.

Artista s-a născut în Republica Moldova, unde și-a dezvoltat pasiunea pentru pictură și a urmat etapa inițială de formare în arta plastică. În anul 2000, și-a continuat studiile în Franța, culminând cu o diplomă de master la Universitatea din Sorbona. Cezara Kolesnik și-a expus lucrările, care s-au bucurat de un real succes la Paris, Bruxelles, Istanbul, Amsterdam, Lausanne, Dijon, București și Chișinău; de asemenea, acestea pot fi găsite în colecții particulare din întreaga Europa. Principala tehnică a lucrărilor sale este ulei pe pânza, dar  îi place să experimenteze noi tehnici cum ar fi lemnul, sticla și hârtia.

Pictorița trăiește și activează la Bruxelles, mai mult ca atât și-a întemeiat un atelier de artă, oferind ore și master class-uri pentru cei interesați de pictură. Mai mult despre lucrările Cezarei vedeți AICI.

Organizația beneficiară a donațiilor artistei din cadrul evenimentului „Copil Comunitate Familie” (CCF) – reprezentantul „Fundației Hope and Homes for Children” (HHC) Marea Britanie – este o organizație non-guvernamentală și non-profit, care de 13 ani  schimbă în bine  destinele copiilor abandonați, plasați în instituții depersonalizate, care lipsesc copiii de identitate și apartenență familială și comunitară. Din 2005, reprezentăm Fundația  Hope & Homes for Children din Marea Britanie (www.hopeandhomes.org).  Până în prezent, am sprijinit aproape 4000 de copii să crească în familie și am închis 9 internate. Credem cu convingere că familia este locul cel mai prielnic pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a tuturor copiilor, iar misiunea noastră este ca nici un copil să nu mai sufere în instituții.