În această noapte gîndul meu se îndreaptă spre miile de oameni care vor muri digerînd de frig, vor muri încet, sub ziduri, prin cotloanele gărilor, în grajduri părăsite, sub tufele cu promoroacă, pentru a fi găsiți și îngropați în saci de plastic, fără a li se anunța rudele, fără nume, fără vreo însemnare în registre. În această iarnă mii de oameni, bătrîni sau bolnavi, vor muri de frig chiar în casele lor sărăcăcioase, vor fi duși la morgă, vor fi vîrîți în saci de plastic și vor fi îngropați. Cadavrele multor dintre ei vor aduce o ultimă slujire societății: vor fi disecate de studenții la medicină, ca să se obișnuiască cu tăiatul, ca să învețe studenții să-și învingă tremurul și greața.

În această iarnă vor muri sute de femei la naștere și mii de prunci vor fi aruncați în conteinere, căci nu vor avea încă un nume, nu vor figura în nici un registru.

În această iarnă vor muri în foc pompieri, luptînd pentru viețile altora, polițiști pe care nu-i va vedea nimeni la televizor, soldați.

savatie bastovoiMor încet pe paturile lor uitate oameni care au fost cîndva ceva: profesori, medici, preoți, actori, scriitori. Pe care nimeni nu-i mai arată la televizor.

Mor mii de oameni. În fiecare zi. Fiecare din ei va avea un cuvînt de spus, un suspin neîmpărtășit.

Cu cît inima omului este mai mare, cu atît mai mulți morți încap în ea.

Întristarea de moarte e atît de mare, încît nici o altă supărare nu mai încape. Omul îndurerat de pierderea cuiva apropiat nu mai poate primi nici un gînd străin. El nu se mai supără, nu se mînie, nu vorbește de rău, nu caută ale sale, nu înfruntă pe nimeni, căci inima lui e plină de durerea despărțirii și chipul celui pierdut luminează cu dragoste orice purtare și vorbă a sa.

Dacă este cineva creștin, dragostea lui se întinde peste toată lumea, astfel încît nici o nenorocire nu-i pare mai mare decît alta, el nefăcînd deosebire între suferința prietenilor săi și suferința care se abate asupra oricărui om. Din această stare el judecă totul cu seninătate, inima lui fiind întotdeauna încredințată de mila și judecata lui Dumnezeu.

Întindeți doliul vostru peste toți morții, ca jertfa voastră să fie primită. Nici un mort nu e mai mort ca altul. Cel care ieri te veseleai, astăzi ești tulburat de parcă ceva nou s-a întîmplat în lume și care mîine nu va mai fi. Aduceți-vă aminte că peste o vreme iar veți rîde, cum ați mai rîs și veți uita de moarte, croindu-vă o viață care întotdeauna vă va părea nouă și fără de sfîrșit.

Dacă mor, să mă îngropați într-o morișcă de vînt, spunea Garcia Lorca, probabil pentru a nu admite mitinguri la moartea sa. Nici zile de doliu. Moartea, ca și viața, întotdeauna e ceva mai mult.

SURSA: Rucodelie.ro

Distribuie articolul: