Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 16 rănite într-un bombardament rusesc asupra oraşului Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina – au anunţat autorităţile locale.

Primarul din Harkov, Igor Terejov, menţionase iniţial pe Telegram un bilanţ de trei morţi şi zece răniţi, înainte ca guvernatorul regional Oleg Sinegoubov să-l revizuiască în creştere, potrivit news.ro.

„Din nefericire, numărul morţilor şi răniţilor în urma bombardamentelor a crescut: şase persoane au murit, şaisprezece au fost rănite”, a declarat Oleg Sinegoubov pe Telegram.

„Există un incendiu puternic la locul loviturii, într-o clădire de apartamente”, a adăugat Igor Terekhov.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că atacul a distrus în totalitate” o clădire de apartamente.

„Un atac josnic şi cinic asupra civililor, care nu are nicio justificare şi care demonstrează neputinţa agresorului. Nu vom ierta, ne vom răzbuna”, a scris el pe Telegram.

Situat la aproximativ 40 de kilometri de graniţa cu Rusia, în nord-estul Ucrainei, oraşul Harkov a fost bombardat în mod regulat de armata rusă de la începutul invaziei, la sfârşitul lunii februarie, însă trupele Moscovei nu au reuşit niciodată să cucerească oraşul.

Sute de civili au fost ucişi în regiunea Harkov de la începutul războiului, potrivit numărătorii autorităţilor.

În prezent, forţele ruseşti îşi concentrează ofensiva în estul şi sudul Ucrainei.

Distribuie articolul: