În ședința de astăzi au fost adoptate noi schimbări în legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, salariul va fi majorat. 

Și mai exact, de la 3.100 se va ajunge la 3.500 de lei, a cuantumului plății compensatorii. Aceasta va fi valabil începând cu salariile din luna mai.

Prin urmare, salariații din unitățile bugetare care, după intrarea în vigoare a prevederilor ce vizează majorarea cuantumului plăților compensatorii, vor avea un salariu lunar mai mic de 3 500 de lei, calculat pentru o funcție cu durata normală a timpului de lucru, vor beneficia de plăți compensatorii.

Mijloacele financiare necesare pentru implementarea prevederilor proiectului se estimează în valoare de 136 de milioane de lei, pentru anul în curs, care vor fi acoperite din fondul prevăzut în bugetul de stat.

Cuantumul salariului minim garantat în sectorul bugetar se examinează anual, ținându-se cont de valoarea minimului de existență raportat pentru anul respectiv. În anul 2020 valoarea acestuia a constituit 2 000 de lei, în anul 2021 – 2 200 de lei, iar pentru anul în curs cuantumul a fost stabilit în valoare de 3 100 de lei.

Sursa: Diez.md

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul: