Perioada de autoizolare în care ne aflăm cu toții ne face să ne gândim mai mult la apropiații noștri, la adevărate valori ale vieții și ne oferă o nouă perspectivă asupra lucrurilor cu adevărat importante. Încă din primele clipe ale vieții, și pe întreg parcursul ei, există oameni care își zidesc toată priceperea și talentul pentru a ne menține sănătatea și a ne oferi șansa unei noi zile. Acum, mai mult ca niciodată, ei, lucrătorii medicali de toate nivelurile, sunt expuși unui risc pe care și-l asumă fără echivoc. Noi, cei de la EA.md și AGORA, ne-am gândit că le-ar plăcea să știe că nu sunt singuri, că le vedem eforturile, că le apreciem munca și că ne dorim să reziste, să fie tari și să continuie să împartă sănătate.

De aceea, te invităm să ne susții într-un demers care își propune să unească întreaga societate într-un rând de aplauze îndelungi pentru cei care sunt eroii văzuți ai zilelor noastre.

Duminică seara, de la ora 18:00, te rugăm să-ți iei rudele, vecinii, prietenii și să ieși la balcon sau să deschizi larg geamul casei tale. Să zâmbești și să le oferi doctorilor din Moldova, dar și din întreaga lume un rând de aplauze în semn de mulțumesc.

Am organizat un eveniment pe Facebook la care te invităm să te alături. Nu e mult ceea ce vom face împreună, dar e mai mult decât nimic!

Distribuie articolul: