Știai că există o perioadă a zilei când se formează melatonina, hormonul somnului, în organismul bebelușului? Sau că acest tip de substanță endocrinologică răspunde inclusiv de dezvoltarea fizică a copilului? Se pare că un bebeluș nou–născut obține melatonina dacă doarme între orele 19.00-21.00, un interval în care melatonina se produce în cantități mari. Nu în zadar se menționează despre faptul că noi creștem în somn.

Această fereastră hormonală se închide încet spre vârsta de 4 luni a copilului, mutându-se în perioadele mai târzii ale nopții, iată de ce, imediat după episodul de regresie a somnului din acea vârstă, bebelușii pot fi deja educați în stilul confortabil al unei rutine de somn.

  1. Ce semnifică o rutină de somn?

Este o normare a orelor, cu intervale de somn și de stare trează, în care bebelușul este (sau nu) în repaus. Popular vorbind, sunt niște ore fixe când cel mic este pus la somn. Acest regim nu este doar unul confortabil, astfel încât părinții să se odihnească sau să aibă timp pentru hobby, dar și foarte important pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil.

  1. Care sunt fazele unei rutine de somn?

În primul rând, determinarea unei ore corecte de trezire. Este mai dificil în perioada nou-născuților, dar de pe la 6 luni copilul poate fi trezit în jurul orei 06.30 -07.00, având nevoie, la acel moment de 3 somnuri pe zi.

În mod normal, aceste trei somnuri pot fi divizate:

  • primul somn pe la ora 09.30. Monitorizați semnele de oboseală ale copilului, astfel încât să găsiți intervalul ideal;
  • al doilea somn pe la ora 13.00;
  • al treilea somn în jurul orei 17.00.

Stabiliți niște asocieri corecte de somn. De exemplu, utilizarea sunetului alb, închiderea jaluzelelor, mângâieri sau jucării. O asociere sân – somn este confortabilă, dar s-ar putea ulterior să fie complicată tranziția la adormit independent.

  1. Cum ne ajutăm copiii să adoarmă

Aveți grijă de igiena somnului la cel mic. Evitați surescitarea în imediata apropiere a somnului, deoarece se vor obosi și vor adormi mai greu. Puteți face o baie călduță înainte de somnul de noapte, să citiți o carte sau să ascultați o poveste audio.

Despre importanța rutinei de somn am stat de vorbă cu Mihaela Chistol, influencer și mămică minunată.

Bună, Mihaela! Spune-ne, ce părere ai despre necesitatea unei rutine de somn pentru cei mici?

E indispensabilă, copii au nevoie de multe ore de somn pentru a crește. Când fetele erau mici și aveau multe cicluri de somn, noi nu am putut crea o rutină, pe măsură ce au crescut am încercat să le formăm un ritual de somn.

Cât de greu sau de ușor a fost să creezi un regim de somn – trezire? Ai utilizat anumite programe speciale, traininguri?

Un regim bine pus la punct, desigur că ajută și disciplinează, mai ales când s-a început grădinița și am înțeles că dacă le culcăm la aceeași oră, mai ușor să trezesc dimineața la o anumită oră!

Folosiți chiloțeii scutec Pampers pentru somnul celor mici?

Ambele fetițe au purtat chiloței-scutec până la 2,10 luni, nu am făcut parte din mamele care stăteau cu olița de la 6 luni, știu că există un termen  când copilul începe a controla aceste nevoi fiziologice, când e pregătit, și acest termen la noi a coincis cu vârsta de 3 ani, e absolut normal!

Sunt comozi în utilizare? Ați avut vreodată surprize cu scutecele clasice versus chiloțeii?

Am luat scutece simple doar la maternitate, câteva bucăți pentru prima si a doua săptămână, după am trecut la chiloței Pampers, după mine sunt foarte comozi, se îmbracă și se scot ușor.

Credeți că un regim bun de somn îi ajută pe copii să se dezvolte armonios?

Sigur, un somn bun și liniștit ajută creierașul să se dezvolte armonios, un copil odihnit nu prea face capricii fără motiv, e activ, binedispus!

Ce sfaturi le-ați da mămicilor care trec prin regresia somnului sau prin fazele dificile cu adormirea bebelușilor?

Răbdare … noi cu primul copil am trecut prin aceasta experiență, procesul de adormire era un calvar, de la 1 an a refuzat somnul de zi(până la un an o adormeam greu), seara a început să adoarmă  mai ușor de la 5 ani, a doua fetiță la amiaza adoarme practic singură și seara  ușor Același pat, aceiași părinți, aceleași principii și  așteptări, dar copiii sunt foarte diferiți … o să mai repet odată: răbdare.

Fii alături de copilul tău cu chiloțeilor Pampers STOP AND PROTECT POCKET. Acum ai următoarele avantaje:

* Protecția 360 previne scurgerile în miezul nopții.

* Cusătură laterală îmbunătățită pentru o ruptură mai bună a liniei și o îndepărtare ușoară a scutecului.

* Manșetele duble lângă picioare ajută la prevenirea oricărei scurgeri.

* Materialul super absorbant menține pielea uscată.

Distribuie articolul: