Rusia a adoptat miercuri o lege care îi pedepseşte cu ani grei de închisoare pe cei ce îndeamnă la acţiuni împotriva securităţii ţării, într-un moment în care Moscova sancţionează pe oricine se opune războiului din Ucraina.

Textul, care prevede până la şapte ani de închisoare pentru un astfel de delict, a fost votat miercuri de către Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal), care a înăsprit de asemenea pedepsele aplicate pentru spionaj şi în caz de „colaborare confidenţială cu străinii”.

Aceste înăspriri ale legii, vizând oficial „protejarea intereselor naţionale ale Rusiei”, reprezintă „un răspuns adecvat şi oportun provocărilor cu care ţara noastră se confruntă”, susţine într-un comunicat unul din coautorii textului, deputatul Vasili Piskariov, din partea partidului de la putere Rusia Unită, informează digi24.ro.

În virtutea noilor dispoziţii, apelurile publice individuale de a acţiona împotriva securităţii Rusiei vor fi de acum pedepsite cu pedepse mergând de la doi la patru ani de închisoare, scrie Agerpres. Pedeapsa poate fi mărită la cinci ani de detenţie în cazul unor astfel apeluri difuzate de către mass-media şi la şapte ani dacă se fac în grup organizat.

Pedepse mai aspre pentru spioni și colaboratori

Strângerea şi transmiterea (către un inamic) de informaţii „susceptibile să fie utilizate împotriva forţelor ruse” vor fi pasibile de pedepse mergând până la 20 de ani de închisoare.

De asemenea, „colaborarea confidenţială cu străinii” poate fi sancţionată cu până la opt ani de închisoare.

De la începutul operaţiunii militare ruse în Ucraina la 24 februarie, autorităţile ruse au consolidat dispozitivul de represalii împotriva vocilor critice la adresa acestei ofensive, blocând media independente şi reţele de social media şi adoptând legi care sancţionează cu pedepse grele cu închisoarea orice formă de critică considerată că ar păta imaginea armatei.

Numeroşi ruşi, opozanţi și simpli cetăţeni, au fost încarceraţi deja pentru astfel de motive, aşteptându-şi procesul. Un deputat municipal din Moscova ar urma să fie judecat.

Distribuie articolul: