Regia Transport Electric anunță că a deschis o anchetă după ce o fetiță de 12 ani a fost lovită mortal de un troleibuz de pe ruta nr.13. Pe marginea cazului își va expune opinia și organele competente. 

Potrivit poliției, șoferița troleibuzului ar fi accelerat în timp ce copila traversa regulamentar pe o trecere de pietoni. De cealaltă parte, taxatoarea de pe ruta nr. 13 susține că fata ar fi încercat să fugă în fața troleibuzului și nu pe zebră.


„- Vehiculul își lua viteză, după trecerea de pietoni. Toți oamenii au trecut strada, dar ea a încercat să fugă înaintea troleibuzului. Nu pe trecerea de pietoni. 

– Unde e șoferița? 

– E în troleibuz, se simte rău. Acolo sunt medici cu ea, se simțea rău. A venit echipa de la reanimare imediat, dar nu au putut salva fata”.


Tragedia a avut loc ieri, 24 martie, în jurul orei 15:30, pe strada Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana din Chișinău. Preliminar, s-a stabilit că fetița a fost lovită în timp ce traversa strada regulamentar, la o trecere nedirijată pentru pietoni.

Distribuie articolul: