România și Republica Moldova vor participa, pentru prima dată, la o achiziție comună de echipamente militare prin intermediul programului european SAFE. Anunțul a fost făcut luni, 2 noiembrie, de premierul român Luca Niculescu, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Victoria, la București. Totodată, cele două state discută despre dezvoltarea unor programe comune de apărare împotriva dronelor.

Acordul semnat de ministerele Apărării de la București și Chișinău prevede achiziționarea unor platforme multifuncționale de transport auto pe roți, prin programul SAFE, destinat consolidării capacităților de apărare ale statelor participante.

„Ministerele Apărării din România și din Republica Moldova vor deveni, în premieră, parteneri în cadrul unei achiziții în comun derulate prin programul SAFE”, a declarat Luca Niculescu.

Documentul a fost semnat în prezența miniștrilor Apărării din cele două țări, Anatolie Nosatîi și Radu Oprea, precum și a premierului român. Proiectul urmărește modernizarea bazei logistice a Armatei Naționale a Republicii Moldova, prin înlocuirea vehiculelor de producție sovietică, dar și dezvoltarea capacităților industriei de apărare din România.

Ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, a subliniat că acordul reprezintă un pas concret în consolidarea cooperării dintre cele două armate și în creșterea interoperabilității acestora, în conformitate cu standardele militare internaționale.

„Acest acord demonstrează încă o dată relația specială de prietenie și încredere dintre Republica Moldova și România. Se reflectă nu doar în declarații de susținere reciprocă, ci și în proiecte concrete cu impact direct asupra securității și capacității noastre de apărare. Solidaritatea și prietenia dintre state se demonstrează prin fapte, prin încredere și prin disponibilitatea de a ne sprijini reciproc, în special într-un context regional marcat de provocări complexe în domeniul securității”, a declarat Anatolie Nosatîi.

Premierul român a precizat că proiectul face parte din planul de investiții al României pentru industria de apărare și va fi finanțat din alocarea destinată țării sale prin programul european SAFE.

În paralel, Bucureștiul și Chișinăul discută despre lansarea unor programe comune de apărare antidrone. Potrivit lui Niculescu, subiectul a fost abordat recent și în cadrul discuțiilor cu premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan.

„Discuțiile foarte aplicate întăresc colaborarea noastră în domeniul apărării. Iată dovadă acordul pe care îl semnați astăzi, dar și modul în care avansează discuțiile noastre pentru a lucra în comun și la programe antidrone”, a afirmat premierul român.

Niculescu a amintit și despre recentele incursiuni ale dronelor în spațiul aerian al României, subliniind importanța consolidării securității celor două state.

Acordul are și o componentă economică: platformele militare IVECO urmează să fie produse, integrate și testate în România.

„Acest proiect prevede realizarea producției, integrării, testării finale a platformelor IVECO în România, ceea ce pe scurt înseamnă investiții, înseamnă locuri de muncă în țara noastră”, a declarat Luca Niculescu.

Distribuie articolul: