Jurnalista Rodica Ciorănică este omagiată astăzi. Din păcate, recent a trecut printr-o intervenție chirurgicală și la moment este încă internată în spital. Prietenii, rudele, artiști și colegii de breaslă i-au transmis numeroase mesaje de felicitare și urări frumoase de bine, urări adunate într-un colaj video și împărtășite în mediul online.

Acum câteva zile, Rodica Ciorănică a dezvăluit că este internată în spitalul Nr.1 din Chișinău și că a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Jurnalista a ținut neapărat să le mulțumească medicilor și, în general, tuturor lucrătorilor medicali pentru dedicație și grija ce o poartă pacienților:

„Medicii sunt excepționali, calzi și spirituali, infirmierele abia așteaptă să le întreb despre copiii lor, doctori în Spania, Italia sau alte colțuri ale lumii… Saloanele și culoarele sunt extrem de curate, mobilierul puțin, dar suficient, fără nici o tentativă de decor. Caloriferul e fierbinte, iar ninsoarea de peste geam se întețește bucuroasă că o iau în seamă.

Dacă ieri îmi fugise inima în călcâie de frica anesteziei și bisturiului, azi sunt bucuroasă de cafeaua bucătăresei, de covrigeii cu vanilie, de geamul curat și peisajul încă cenușiu de afară. Laptopul se uită la mine și se miră că nu vreau nici să scriu, nici să privesc filme.

Mă gândesc cu admirație și gratitudine la medicii care nu au fugit din spitalele de stat. La ambiția lor de a crea condiții unor oameni care nu au bani de spitale private. La calmul lor, gradul uriaș de omenie, la răbdarea de a ne asculta zâmbind când le povestim fricile noastre de moarte. Nu voi da nume, pentru că nu mă refer doar la medicii din spitalul nr. 1, unde mă aflu. Le sunt recunoscătoare tuturor medicilor pe care i-am întâlnit în viața mea și celor pe care nu i-am întâlnit, dar sunt la datorie de-i frig, de plouă, de-i Covid… Vă mulțumesc din toata inima!”

Astăzi, Rodica Ciorănică își sărbătorește ziua de naștere fiind internată la spital. Aceasta a mai venit cu un mesaj de recunoștință pentru prietenii și rudele sale care au felicitat-o într-un mod inedit. Zeci de mesaje de „La mulți ani” și urări calde de bine au fost înregistrate și transmise jurnalistei în forma unui colaj video, pe care aceasta l-a împărtășit prietenilor virtuali.

„Azi dimineața m-am trezit încă în spital. Micul dejun a fost extrem de sofisticat: o felie de pâine cu unt pe o farfurie de metal și un ceai, aranjate pe o mușama cu ornamente Versace. Știți ce simțeam? Recunoștință! Că sunt cel mai fericit om de pe pământ. Că vreau să zbor. Că acea sufragerie de spital e un loc minunat. Pentru că am văzut doar zâmbete în jur. Și lumină. Sau poate că asta am vrut eu să văd, remarca dnei doctor Viorelia Grosu ❤. Aș fi vrut să deschid un spumant și să-i spun un mare mulțumesc dlui doctor Tusco, blând și sever ca un tată. Dar reușim mai târziu! … nu încetez să ma bucur că am alături atâția oameni absolut speciali, minunați, valoroși, calzi, adevărați, cu un suflet cât soarele. Vă mulțumesc că SUNTEȚI! VĂ IUBESC”, a încheiat fondatoarea „new VIP magazin” și „RED by Rodica Ciorănică”.

Ne alăturăm urărilor frumoase și îi spunem: La mulți ani fericiți, Rodica Ciorănică! Sănătate multă și bucurii fără număr, îți dorim!

Sursa: Facebook / Rodica Ciorănică