A devenit un trend ca sosiile celor mai notorii vedete din lumea muzicii sau a filmului, să se laude pe internet cu asemănarea lor fizică. Și dacă până în prezent le-am văzut pe sosiile Angelinei Jolie, a lui Leonardo DiCaprio sau Taylor Swift, i-a venit și rândul Rihannei.

Între Rihanna și Andele Lara – o studentă de 22 de ani, originară din Boston, există cu certitudine o asemănare incredibilă. Tânăra originară din Boston îi seamănă atât de mult cântăreței, încât i se propun deseori chiar și contracte de modeling. Pentru că a adunat un grup destul de mare de fane care i-au sesizat asemănarea fizică, Andele este urmărită peste tot și în toate este comparată cu Rihanna. Ori de câte ori merge în cluburile de noapte, i se cere să pozeze alături de cineva. Nemaivorbind de cum este strigată pe stradă!

Acest lucru se întâmplă cu mine în fiecare zi. Nu contează ce fac. Nu pot trece 24 de ore fără ca să aud numele Rihannei”, mărturisește americanca.

Andele a devenit renumită în spațiul virtual în special grație contului de Instagram pe care și l-a făcut. Peste 72 000 de internauți îi urmăresc activitatea pe acest cont, unde tânăra publică fotografii ce amintesc, mai mult sau mai puțin, de pozele Rihannei.

vfds

Foto: Instagram

Distribuie articolul: