Ai nevoie de un produs care să hidrateze părul în profunzime, să-i ofere strălucire și, în același timp, să-l regenereze?

Uneori, produsul perfect este cel făcut chiar de tine. Un balsam de păr handmade poate îndeplini toate condițiile de mai sus, chiar și atunci când este realizat din ingrediente cât mai simple. De fapt, poate chiar acesta este secretul: simplitatea.

În cazul de față, vedetele din lista ingredientelor sunt cele două uleiuri esențiale. Cel de rozmarin încurajează regenerarea firelor de păr și oferă un miros deosebit, iar uleiul de arbore de ceai curăță scalpul și luptă împotriva mătreții. În plus, uleiul de ricin încurajează creșterea firelor noi, în timp ce uleiul de cocos oferă o hidratare suplimentară.

Nu în  ultimul rând, untul de shea hidratează și el eficient firele și scalpul, lăsând părul moale și mătăsos. Iată cum poți obține și tu un balsam de păr în cel mai scurt timp! Rețeta perfectă pentru un balsam de păr hidratant și hrănitor: e gata în doar 10 minute!

Vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
125 g unt de shea
3 linguri ulei de cocoș<
2 linguri ulei de ricin (sau de argan, dacă ai firele de par subțiri și sensibile)
6-8 picături ulei esențial de rozmarin 4-6 picături ulei esențial din arbore de ceai

1. Pregătește untul de shea

De regulă, untul de shea are o consistență destul de vâscoasă, așa că este recomandat să-l încălzești ușor înainte de folosire, pentru a-l subția și a-l face mai maleabil. Poți folosi metoda bain-marie, în care pui untul într-un castron curat, așezat deasupra unui ibric cu apă fierbinte. Ai grijă ca apa ce fierbe în ibric să nu atingă castronul cu unt.

Dacă ai părul drept sau ondulat, poți lăsa untul semi-moale, însă dacă ai părul creț sau porți codițe împletite, este indicat să-l topești complet, pentru a evita situația în care untul rămâne blocat în păr, încurcându-l.

2. Amestecă uleiurile

Odată ce untul de shea este pregătit, este timpul să adaugi uleiul de cocos și uleiul de ricin. Dacă ai părul moale și sensibil, înlocuiește uleiul de ricin cu unul ceva mai blând și mai fluid, precum cel de argan.

După ce amesteci bine untul și uleiurile, adaugă și câteva picături de uleiuri esențiale aromate. Amestecă puțin, până când obții o compoziție omogenă care miroase delicios!

3. Aplică balsamul pe păr

Aplică mixul hidratant pe părul umed, treptat, până când acoperi fiecare șuviță. Masează ușor scalpul cu buricele degetelor, pentru a-l hidrata și pentru a permite ingredientelor să pătrundă în piele.

Lasă balsamul să acționeze timp de 30-45 de minute, acoperind părul cu o cască pentru duș, o pungă sau un prosop curat. După ce timpul a expirat, clătește părul și lasă-l să se usuce.

Aplică acest balsam de păr de 2 sau 3 ori pe lună. Vei observa că podoaba capilară este mai fresh, mai hidratată, mai lucioasă și mai ușor de aranjat!

 

Distribuie articolul: