Scuarul „Mihai Eminescu” din centrul capitalei a fost dat în exploatare după renovare. Municipalitatea planifică ca spațiul să devină loc pentru evenimente artistice. Pe teren a fost schimbat pavajul, amenajată tehnică pentru sonorizare și un teren de joacă pentru copii. Iată ce zice primarul general despre locația unde vor fi strămutați artiștii plastici și meșteșugarii care își vindeau tablourile în scuar, menționează AGORA.md.

În afară de pavajul schimbat, scuarul este dotat cu tehnică pentru sonorizare ce constă din 18 boxe. Totodată, pentru copii este amenajată o zonă de joacă. Primarul general al capitalei, Ion Ceban, susține că acolo se vor regăsi și jucării sub formă de constructor modular.

În plus, așa cum în scuar anterior se organizau jocuri de șah, se planifică susținerea tradiției. Locul va fi amenajat cu patru mese pentru șah. Iar pe viitor, se planifică și amplasarea unei statui a scriitoarei Veronica Micle.

Cât despre artiștii plastici care își vindeau tablourile în scuar, pentru aceștia, Ceban promite amenajarea unui spațiu în adiacentul zonei pietonale din apropierea parcului Catedralei. Potrivit lui, locația va fi prevăzută pentru condițiile de iarnă, ce ține de încălzire și iluminare.

Iar meșteșugarii ar urma să-și vândă lucrările pe partea stângă a străzii pietonale, până la localurile din domeniul HoReCa.

Despre proiectul de renovare a scuarului, autoritățile municipale menționau anterior că va conține mai multe elemente inovative, printre care iluminat artistic și aplicarea pavajului într-un alt stil decât cel obișnuit. Iar primarul capitalei, Ion Ceban, a punctat că locul va fi dedicat mai multor evenimente în aer liber.

Distribuie articolul: