Ciuma este un roman scris de Albert Camus și publicat în 1947, care prezintă cazul unei epidemii de ciumă din orașul algerian Oran. Acesta este considerat un roman clasic existențialist, în ciuda obiecțiilor lui Camus față de această etichetare. Naratorul subliniază ideile că nu avem în cele din urmă niciun control asupra vieții, iar iraționalitatea ei este inevitabilă.

Șobolanii încep să moară pe străzile din Oran. E semn de ciumă, confirmată destul de greu de medicii orașului. Fiindcă autoritățile se mișcă încet și declară carantină abia după ce epidemia nu mai poate fi stăpânită, doctorul Rieux, unul dintre primii care au știut cu ce se confruntă, organizează el însuși echipe de intervenție. Orașul abia respira sub amenințarea morții; oamenii sunt închiși între zidurile lui și privesc neputincioși cum flagelul lovește din ce în ce mai aproape.

Ciuma este considerat unul dintre cele mai profunde și mai influente romane ale secolului trecut. Lașitate, dăruire, nesăbuință, iubire, credință și disperare – toate se amesteca și se împletesc într-o carte despre om și umanitate:

– (…) dacă ar crede în Dumnezeu atotputernic, ar înceta să mai vindece oamenii, lăsându-i lui această grijă. (…)Fiindcă ordinea lumii este guvernată de moarte, poate că e mai bine pentru Dumnezeu să nu credem și să luptăm din toate puterile împotriva morții, fără a ridica ochii spre acest cer în care El tace.

– Da, aprobă Tarrou, pot înțelege, dar victoriile dvs. vor fi totdeauna provizorii, nimic mai mult.

– Totdeauna, știu. Dar ăsta nu e un motiv să încetezi să lupți.

– Nu, nu este un motiv. Dar atunci îmi închipui ce trebuie să fie pentru dvs. această ciumă.

– Da, spuse Rieux. O interminabilă înfrângere (…)

– Cine te-a învățat toate astea, doctore?

– Mizeria.

Camus ridică o serie de întrebări despre condiția umană. Personajele din carte, de la medici și până la turiști și fugari, sunt folosite pentru a arăta efectele pe care le are ciuma asupra populației. În afară de dimensiunea existențială a operei, romanul a fost interpretat și ca o abordare metaforică a Rezistenței franceze la ocupației nazistă din timpul celui de-al doilea război mondial.

O oglindă fidelă a societății speriate, când toate măștile dispar și frica se manifestă în forma ei cea mai pură:

– Dumneata ai dreptate, Rambert, ai intru totul dreptate, și pentru nimic în lume n-aș vrea să te fac să te întorci de la ceea ce ai de gând și care mi se pare ceva drept și bun. Trebuie totuși să–ți spun următoarele: nu este vorba de eroism în toate astea. E vorba de cinste. Este o idee care poate să te facă să râzi, dar singurul mod de a lupta împotrivă ciumei este cinstea.

– Ce este cinstea? zise Rambert, cu un aer deodată serios.

– Nu știu ce e în general. Dar în cazul meu știu că ea consta în a-mi face meseria.

– A! zise Rambert furios, eu nu știu care e meseria mea. Poate că într–adevăr greșesc alegând iubirea. Rieux îl privi pătrunzător:

– Nu, zise el cu putere, nu greșești.

Albert Camus (1913-1960) a publicat o serie de romane și eseuri filosofice de impact, printre care Străinul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Căderea (1956), Exilul și împărăția (1957).

Roman său Ciuma se termină și cu o premoniție:

„(…) bacilul ciumei nu moare și nici nu dispare vreodată, poate să stea timp de zeci de ani adormit în mobile și în rufărie, așteaptă cu răbbdare în camere, în pivnițe, în lăzi, în batiste și în hârțoage și poate să vină o zi când spre nenorocirea și învățătura oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o cetate fericită”.

Distribuie articolul: