După bătăliile sale legale, controversatul star își face revenirea pe ecran în filmul de deschidere de la Cannes – dar este o telenovelă de epocă plictisitoare, în care depune un efort minim, scrie Nicholas Barber.

Johnny Depp a fost odinioară regalitatea de la Hollywood: dacă nu era chiar regele industriei cinematografice din SUA, el a fost cu siguranță unul dintre prinții ei atrăgători. Dar coroana i-a alunecat. În urma bătăliilor sale juridice mult mediatizate cu fosta sa soție, Amber Heard, Hollywood-ul ar putea fi mai reticent să-l arunce în blockbuster în aceste zile. Dar ei fac lucrurile diferit în Franța. Nu numai că Maïwenn a ales-o pe Depp pentru a-l juca pe Ludovic al XV-lea în drama ei costumată, dar filmul a fost ales pentru deschiderea Festivalului de Film de la Cannes din acest an. A fost o alegere controversată – și asta chiar înainte ca Maiwenn să fie dat în judecată de către un editor de reviste pentru agresiune. Dacă organizatorii Festivalului au vrut să declare că nu le pasă de opinia populară, aceasta a fost cu siguranță o modalitate de a face acest lucru.
Este păcat că filmul în sine este atât de neremarcabil. Pe lângă regie și co-scris, Maïwenn joacă rolul Jeanne Bécu, o femeie dintr-un mediu umil care a devenit amanta favorită a regelui în anii 1760. Este genul de poveste care a fost spusă cu dinamism revizionistă și feministă în Marie Antoinette de la Sofa Coppola, The Favourite de Yorgos Lanthimos și Corsage lui Marie Kreutzer, dar Maïwenn a optat pentru o abordare mai tradițională, mai neclintită, căreia îi lipsește atât inteligența proaspătă, cât și autenticitatea pământească. Ea ne poartă metodic prin episoadele cheie din viața zdrențelor la bogății a lui Bécu, dar lasă un narator să descrie majoritatea momentelor dramatice. Palatele, rochiile și perucile înalte de un metru sunt pe măsură de fabuloase, dar nu într-un mod pe care nu l-ați mai văzut de o sută de ori până acum.

Este dezamăgitor, pentru că există semne de la început că filmul ar putea avea un spirit mai răutăcios. Bécu este prezentată ca o fată care este dată afară dintr-o mănăstire pentru că citește cărți pline de viață, iar apoi este prezentată din nou ca o tânără care se mută la Paris și se stabilește ca o curtezană căutată, cu ajutorul proxenetului ei aristocratic, Le Comte du Barry (Melvil Poupaud). El aranjează ca ea să se întâlnească cu regele, după care ea se supune cu ochiul la un examen ginecologic de către medicii regali și chicotește la protocolul de la palat predat de un major-domo strict, dar dulce, răbdător (Benjamin Lavernhe): nimeni nu are voie să facă se îndepărtează de Majestatea Sa când părăsesc o cameră, explică el, așa că trebuie să facă clic-clac înapoi în pași mici, târâiți.

În aceste scene introductive, castingul lui Depp are deodată sens perfect. Iată cineva care știe cum este să ai bogății obscene și un anturaj de lachei care îi răspund tuturor capriciilor, dar nu-i oferă niciodată o clipă de liniște. Cu un zâmbet fermecător și cu ochii peste cap, el ne arată cât de plictisit este Louis de tărâmul și putem vedea de ce ar putea fi atras de ireverentanta Jeanne. Din păcate, ireverenta ei nu durează. Odată instalată în Palatul de la Versailles, fiicele mari ale lui Louis (caricaturate ca surorile urâte din Cenușăreasa) sunt scandalizate că un om de rând ar trebui să se plimbe. Dar influența ei radicalizantă se ridică la… errrr… a început o modă pentru a purta rochii cu dungi.

 

Este o întreprindere ciudat de conservatoare și regalistă. Atât Jeanne, cât și filmul în ansamblu îl admiră necondiționat pe Louis, iertându-l că are o linie de producție de amante, de exemplu, și că i-a făcut cadou un băiat african, de parcă ar fi fost un animal de companie. Această îngăduință poate fi exactă din punct de vedere istoric, dar o lasă pe eroina să pară ca un preș fără nicio agendă sau dorințe proprii, în afară de a rămâne în poziția ei de femeie păstrată a regelui. Nici nu putem crede că a lor este o poveste de dragoste pentru veacuri, pentru că nu există destulă chimie între cei doi actori principali. Maïwenn nu are magnetismul necesar pentru rol – este puțin probabil că ar fi fost distribuită dacă nu era regizorul – iar Depp este supus până la punctul în care abia este conștient. Este înviorător să vezi o performanță rezervată și subestimată din partea lui pentru o schimbare, dar cu greu pare un bărbat în chinurile unei pasiuni care îi schimbă viața. Având în vedere subiectul riscant, filmul este îngrozitor de timid cu privire la ceea ce ar putea face Jeanne pentru a-l face și el atât de iubit de ea.

Merită să ne amintim că ultima dată când Festivalul de la Cannes s-a deschis cu o dramă biografică despre regalitatea europeană, a fost Grace of Monaco, iar Jeanne du Barry nu este nici pe departe atât de rea ca asta. Este o telenovelă respectabilă, vizionabilă, cu maniere blânde, iar dacă ești fan al trăsurilor trase de cai și al apartamentelor aurite, atunci ai putea face mai rău. Dar ai putea face și mult mai bine. Combinația dintre Depp și Maïwenn poate părea una periculoasă, dar cu această ocazie ei joacă în siguranță.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: