Două explozii au avut loc la primele ore ale dimineții de astăzi, în orașul rus Belgorod, de lângă granița cu Ucraina, a anunțat guvernatorul regional Viaceslav Gladkov, citat de The Guardian. În urma bombardamentelor, nu s-au raportat persoane rănite și nici pagube materiale, a mai spus oficialul.

Acum treizeci de minute, m-am trezit cu două explozii puternice. Potrivit sediului operațional, nu există pagube sau distrugeri. Nu există victime”, a scris Gladkov, pe canalul sau de Telegram, în jurul orei locale 02:40.

Pe rețelele sociale, mai mulți oameni au publicat clipuri video care surprind sunetul unor avioane de luptă deasupra orașului Belgorod, precum și exploziile. The Guardian notează că nu a putut verifica independent informațiile.

Luna trecută, Rusia a acuzat Ucraina de un atac aerian asupra unui depozit de combustibil din Belgorod, precum și că a bombardat sate și a tras cu rachete într-un depozit de munitii. Kievul a negat acuzațiile.

Sursa: protv.md

 

Distribuie articolul: