Liderul cecen Ramzan Kadîrov a promis că trupele ruse vor obține joi, „înainte sau după prânz”, controlul asupra combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, în estul Ucrainei.

Astăzi, înainte sau după prânz, Azovstal va fi complet sub controlul forţelor armate ruse”, a declarat Ramzan Kadîrov, ale cărui unităţi luptă în Ucraina, joi dimineaţă, pe canalul Telegram.

Kadîrov a mai spus că luptătorii ucraineni care au rămas în combinat încă au posibilitatea de a se preda în această dimineaţă. Dacă ar face acest lucru, el este sigur că conducerea rusă va lua „decizia corectă”.

În jur de 2.500 de luptători ucraineni şi mercenari străini sunt încă la Azovstal. Potrivit rapoartelor ucrainene, aproximativ 1.000 de civili s-ar adăposti acolo, informează digi24.ro.

Miercuri dimineaţă, comandantul puşcaşilor marini rămaşi, maiorul Serghei Volina, a cerut ca luptătorii săi să fie evacuaţi – inclusiv 500 răniţi – într-o terţă ţară.

Miercuri seară, în cadrul discuţiilor cu Rusia, doi reprezentanţi ai delegaţiei ucrainene s-au declarat gata să vină la Mariupol să negocieze evacuarea militanţilor şi a civililor din combinatul siderurgic.

Distribuie articolul: